EXCLUSIV. NEVINOVAT ÎN PUŞCĂRIE. Botoşănean acuzat pe nedrept de un DUBLU ASASINAT în Italia

EXCLUSIV. NEVINOVAT ÎN PUŞCĂRIE. Botoşănean acuzat pe nedrept de un DUBLU ASASINAT în Italia

Patru martori l-au văzut în România, în noaptea omorului pe Daniel Murariu. Sora lui a dezvăluit pentru EVZ că l-a sunat în ţară în timp ce carabinierii îl căutau de zor.

Dosar de crimă cu multe semne de întrebare, în care este acuzat un român. Un dublu asasinat care a avut loc în vara anului trecut,lângă Roma, a fost pus pe seama unui botoşănean, deşi acesta a fost văzut în România în noaptea crimei. Daniel Murariu (31ani), din oraşul Săveni, este ţinut într-o închisoare italiană de mai bine de un an. E considerat principalul suspect în asasinarea a doi afacerişti italieni, Bruno Lanna (53 ani) şi Mario Mattozzi ( 66 ani). Crima a avut loc în noaptea de 29 spre 30 iulie, în localitatea Artena. Cei doi bărbaţi au fost ucişi cu lovituri de topor în cap. Suspecţi au fost muncitorii români care au lucrat la atelierul lui Lanna. Printre ei, şi Murariu. Lucrase ca paznic, dar plecase în ţară, în aprilie 2011, după ce familia patronului îl denunţase că deţine o armă făcută artizanal. Până la urmă, anchetatorii italieni au ajuns la concluzia că Murariu i-ar fi ucis pe cei doi, din răzbunare. "Daniel fusese un angajat ca şi paznic la o firmă de prelucrat lemnul, firmă ce aparţinea lui Bruno Lanna. Acesta primise un pistol pentru apărarea proprietăţii. Poliţia l-a oprit în trafic şi a găsit acest pistol asupra lui iar Daniel a fost pus sub acuzare deoarece folosea un pistol de speriat câini modificat. Deşi după câteva luni toată aceasta neînţelegere se rezolvase. Cu toate astea, Daniel a fost forţat să semneze un mandat de interdicţie de 5 ani în Italia, mandat care nici măcar nu era pe numele lui - ci pentru un anume Murariu Claudio, având o cu totul altă dată de naştere. Pe urmă s-a aflat că toată această poveste a fost aranjată de familia Lanna, fără ştirea patronului care ţinea la Daniel pentru că era omul lui de încredere de şase ani", a mărturisit pentru EVZ Graţiela Pop, sora lui Daniel.  Martorul acuzării: fiul patronului ucis Dovezile care au stat la baza acuzaţiilor sunt îndoielnice, susţine sora lui Murariu, Graţiela Pop, stabilită în Italia. De la aceasta, EVZ a aflat că investigatorii nici măcar nu au putut demonstra faptul că Daniel se afla pe teritoriul Italiei în acea perioadă: "Există cel puţin patru martori care l-au văzut în acea noapte în România. Nu există nici o altă probă în afară de mărturia unui martor, Lanna Gugliemo, fiul uneia dintre victime. Acesta a declarat că nu i-a văzut faţa, în schimb i-a recunoscut vaccinul de la braţul stâng, «de la 80 de metri»". În schimb, Graţiela Pop a spus că toate mărturiile făcute de fiul patronului ucis împotriva botoşăneanului au fost demontate. "Au fotografiat vaccinul şi l-au pus să se uite la el de la distanţa la care spune că l-a văzut pe Daniel dar nu aputut să îl identifice. Gugliemo avea ciudă pe Daniel pentru că era omul de bază al tatălui său şi avea încredere mai mare în el decât în fiul şi nevasta lui. Daniel a muncit şase ani la el dar plecase din Italia din luna aprilie", a povestit sora lui Murariu. Instanţa le-a acceptat dovezile Graţiela Pop a spus că a adunat dovezile necesare scoaterii de sub învinuire a lui Daniel iar instanţa de judecată le-a acceptat. "Nu avea cum să fie în Italia atunci, în noaptea de 29 spre 30 iulie. Eu am vorbit cu el la telefon pe 30, era sâmbătă seara. În ziua aceea, sora mea care stă la Roma, m-a sunat şi mi-a spus că îl caută carabinierii pe Daniel. Se aflase de crimă iar Guliemo Lanna sunase la autorităţi. El a spus că l-a văzut pe Daniel în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aşa cum spun italienii, cei doi au fost omorâţi vineri seara, li s-a dat foc sâmbătă, la 3.00 dimineaţa dar au fost găsiţi la pe la 8.00 dimineaţa.Când au fost anunţate autorităţile, s-a dat alarma. Din Italia şi până în Ungaria toate maşinile au oprite şi verificate. Dar fratele meu era acasă sâmbătă la ora 20.30 că i-am cerut mamei să mi-l dea la telefon. Nu avea cum să ajungă în 12 ore tocmai în Săveni cu maşina căci cu avionul el nu zbura. Mai ales în condiţiile în care filtrele de poliţie îl căutaseră toată ziua. Nici urme din ADN-ul lui nu au găsit. La procuratura italiană am depus şi listele cu toate convorbirile telefonice pe care le-a avut fratele meu dar şi înregistrarea de la mine. Pe 4 octombrie ne-au acceptat cererea de judecare a procesului. Avem termen pe 22 ianuarie. Cu toate dovezile pe care le avem, avocatul ne-a asigurat că îl pun în libertate", a povestit pentru EVZ Graţiela Pop. Pe baza "dovezilor" care le aveau la acea dată italienii, Daniel Murariu a fost dat în urmărire internaţională iar pe 4 noiembrie 2011 a fost reţinut de autorităţile române. În rechizitoriu se spune că, după crimă, s-ar fi ascuns în România. Poliţia de la noi l-a găsit, însă, chiar acasă, iar pe 17 noiembrie 2011 l-a extrădat în Italia.