„Execuţii” la PP-DD, în miez de noapte

„Execuţii” la PP-DD, în miez de noapte

Într-o şedinţă convocată în miez de noapte, Biroul Naţional al PP-DD a decis „executarea” deputaţilor care s-au răsculat împotriva conducerii partidului şi au rupt protocolul de colaborare cu PSD. Potrivit unor surse parlamentare, „victimele” încearcă o apropiere de PNL.

Anunţul a fost făcut de Daniel Fenechiu, care a scris pe pagina sa de Facebook că membrii Biroului s-au întâlnit la ora 1 noaptea ca „huhurezii” pentru a da o lovitură de graţie. Fenechiu a mai spus că actuala conducere a formaţiunii, în frunte cu preşedintele Simona Man, are o înţelegere cu UNPR, obiectivul final fiind fuziunea şi menţinerea cu orice preţ la „ciolan”. Urmare a deciziei conducerii centrale, grupul deputaţilor PP-DD a intrat în disoluţie.

Odată cu excluderea din partid a celor 6, în frunte cu Fenechiu, grupul rămâne cu 7 membri. Or, regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că un grup parlamentar trebuie să aibă minimum 10 parlamentari. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a fost înştiinţat, printr-o scrisoare semnată de Simona Man, că grupul PP-DD nu mai poate să existe.

Ce a declanşat scandalul

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că membrii Comisiei juridice şi de regulament vor tranşa problema. Marţi, deputații PP-DD, aflați în conflict cu conducerea propriului partid, au decis să își aleagă un nou lider în persoana lui Daniel Fenechiu. Ei au mai decis ruperea protocolului cu PSD. Plecarea lor nu afectează majoritatea Cabinetului Ponta.