Exit Festival de la Novi Sad vine la Timișoara

Exit Festival de la Novi Sad vine la Timișoara

O primă ediție a celebrului Exit Festival de la Novi Sad (Serbia) va avea loc, anul acesta și la Timișoara. Revolution Festival va fi organizat la sfârșitul acestei luni, pe 30 și 31 mai, în orașul de pe Bega.

Vor fi două nopți de concerte, începând cu ora 18,00. Vor fi mai multe scene, pe care sunt pregătiți să urce peste 100 artiști. Pe scena principală vor fi programate concertele Noisia, DJ Fresh, Sabaton, Dubioza Kolectiv, Modestep, etc. În plus, vor fi și petreceri surpriză. Distracția va dura până dimineața.

Biletele costă, în ediție early bird, 49 de lei, iar apoi vor fi 69 de lei. Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici.

”Nu vrem să fim la Timișoara doar pentru un an. Este un proiect pe termen lung, ne așteptăm să crească. La Novi Sad, ne-au trebuit trei sau patru ani ca să punem orașul pe o hartă turistică. Nimeni nu venea la Novi Sad. La a treia ediție am avut în jur de 1.000 de străini. În anul următor au fost 3.000, apoi 6.000… Acum am limitat numărul străinilor la 15.000, și este sold out, pentru că vrem să ne protejăm rădăcinile. Publicul nostru principal vine din această regiune. Trebuie să avem răbdare în ceea ce privește Timișoara”, a explicat Ivan Milivojev, unul dintre fondatorii Exit Festival. (Foto: Shogunaudio.co.uk)

Ne puteți urmări și pe Google News