Experți ai ONU condamnă blocarea de către Turcia a site-urilor Twitter și YouTube

Experți ai ONU condamnă blocarea de către Turcia a site-urilor Twitter și YouTube

Experți ai ONU pentru drepturile omului au condamnat vineri blocarea de către Turcia a rețelelor sociale Twitter și YouTube relatează AFP, citat de Agerpres.

''Dreptul la libertatea de opinie și expresie constituie pilonul central al societății democratice moderne. Blocarea accesului la Twitter și YouTube limitează excesiv acest drept fundamental'', a afirmat expertul ONU în aceste chestiuni, Frank La Rue.

''Preocupările referitoare la securitatea națională pot fi legitime, dar limitările dreptului de a căuta, primi și de a răspândi informații trebuie să fie în conformitate cu criteriile de necesitate și proporționalitate cu scopul urmărit'', a afirmat el într-un comunicat.

După o săptămână de la blocarea Twitter, guvernul turc a blocat joi ;i accesul la platforma YouTube, ca urmare a difuzării pe Internet a unei reuniuni confidențiale în care se evoca o intervenție militară turcă în Siria.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această nouă situație a tensionat și mai mult climatul politic din Turcia, cu două zile înainte de alegerile municipale cu caracter de referendum pentru premierul Recep Tayyip Erdogan, contestat din ce în ce mai mult.

Margaret Sekaggya, expert al ONU privind situația militanților pentru drepturile omului, este de părere că ''blocarea accesului la Twitter și YouTube dă o lovitură și libertății de întrunire pașnică, având în vedere faptul că oamenii utilizează din ce în ce mai mult rețelele sociale pentru a se mobiliza și a organiza manifestații pașnice, în special în contextul alegerilor''. Rețeaua socială Twitter a fost blocată de guvernul turc după ce zeci de înregistrări ale unor convorbiri telefonice piratate ce îi plasează pe premierul Recep Tayyip Erdogan şi anturajul său într-un vast scandal de corupţie au fost difuzate pe internet.

  • Cenzură În Turcia. Guvernul Blochează Accesul La Youtube
  • Premierul Erdogan a interzis Twitterul în Turcia
  • Turcia. Justiţia Dispune Anularea Deciziei De Blocare A Reţelei Twitter