Explicația trofeului de la Guangzhou: munca titanică

Explicația trofeului de la Guangzhou: munca titanică

Fosta tenismenă Simona Nunweiller a dezvăluit secretul succesului înregistrat de Monica Niculescu în China, după finala câștigată în fața franțuzoaicei Alize Cornet, cu scorul de 6-4, 6-0.

Sportiva din Slatina (locul 60 WTA) s-a impus, sâmbătă, în finala competiției dotată cu premii în valoare de 500.000 de dolari, de la Guangzhou, după ce a dispus de franțuzoaica Alize Cornet (6-4, 6-0). „La începutul turneului, am avut un sentiment bun legat de această competiţie. A fost incredibil să termin atât de puternic. Sunt fericită şi încrezătoare”, a spus Monica, după finală. „Evenimentul zilei” a stat de vorbă cu Simona Nunweiller (medalion), fostă componentă a echipei naționale de tenis a României, cu Virginia Ruzici, Florența Mihai și Mariana Simionescu. Nunweiller ne-a declarat că Monica a câștigat turneul din China, datorită unei îndrumări foarte bune venite din partea Federației Române de Tenis, dar și în urma unei munci tintanice. „Fetele au fost învățate la ce turnee să participe, unde să-și poată acumula punctele necesare pentru a urca în clasament. Sunt sportive extraordinare și au fost foarte bine îndrumate pentru această realizare. Au depus o muncă titanică. Mă bucur foarte tare pentru ele”, a conchis fosta tenismenă.

Altfel, Andreea Mitu a câştigat, sâmbătă, proba de dublu a turneului ITF de la Dobrici (Bulgaria), unde Mitu şi Irina Maria Bara s-au impus cu 7-5, 7-6 (5) în faţa cuplului Reka-Luca Jani (Ungaria)/Isabella Şinikova (Bulgaria), cap de serie nr. 2 .

Ne puteți urmări și pe Google News