Extraordinara poveste a lui Mircia Dumitrescu, artistul care a gravat în lemn poezia lui Nichita Stănescu

Mircia Dumitrescu
Autor: | | 0 Comentarii | 1105 Vizualizari

Mircia Dumitrescu împlinește anul acesta 76 de ani. E un artist profund, care își găsește echivalentul în maeștrii trecutului, care erau mari desenatori și stăteau și trudeau asupra fiecărei imagini. Este un titan al gravurii românești.

Autor: Gina Costescu

Mircea Dumitrescu este un artist plin de forță și energie creatoare, dedicat gravurii. Îndrăgostit iremediabil de gravură. A îndrumat generații întregi de artiști cărora le-a cîștigat admirația și recunoștința. E un artist profund, care își găsește echivalentul în maeștrii trecutului, care erau mari desenatori și stăteau și trudeau asupra fiecărei imagini. Este un titan al gravurii românești.

Este un om bun, generos și modest.

„La 76 de ani, încă mă mai întreb dacă am talent, sau dacă nu totul vine din muncă asiduă”, se frământă artistul.

Nichita Stănescu i-a dedicat 33 de poeme

Mircia Dumitrescu a ilustrat o mare parte din opera lui Nichita Stănescu. Au fost prieteni și s-au admirat reciproc. Nichita Stănescu i-a dedicat 33 de poeme, Mircia i-a dăruit din lucrările sale. Povestește gravorul:

Mi-a plăcut atît de mult, încît m-am apucat și am gravat în lemn poezia. Am cioplit literele invers și am imprimat lucrarea în 13 exemplare pe care le-am semnat împreună și apoi le-am dăruit altor prieteni. De aici mi-a venit și ideea să-i ilustrez poeziile. După moartea lui, am facut, printre altele, o carte de patru metri în care am ilustrat poemele pe care mi le-a dedicat”.

„Cioran și Pessoa – Doi exegeți ai nefericirii”

„Am citit Jurnalul Nefericirii și am comentat apoi cu poetul și eseistul Dinu Flămând, omul care i-a tradus cărțile și care a învățat portugheză de dragul lui. Dinu mi-a arătat fotografii cu Pessoa și din toate fotografiile pe care le-am văzut, mi-au plăcut foarte mult două. Una cu el la o masă într- o cîrciumă, unde se ducea să scrie, și una în care cobora spre cîrciumă, cu pardesiul lipit de el, pe o stradă în Lisabona. Și am făcut sculptura de drag. Am expus-o prima data la Sala Dalles”, rememorează Mircia Dumitrescu.

„Cu Cioran a fost cam la fel. Domnul profesor Eugen Simion a scos o carte foarte interesantă despre Cioran și am vorbit cu Dinu Flămând și cu Ioan Cristescu, directorul de la Muzeul Literaturii, să facem o expoziție la Academie și să încerc să fac o sculptură și pentru Cioran. Ideea m-a prins și am făcut-o, și a avut succes, mai ales că mergea foarte bine cu tema mea. Pînă la urmă am integrat ambele lucrări într- un simpozion internațional – „Cioran și Pessoa – Doi exegeți ai nefericirii”, în octombrie, anul trecut. Lucrările cu Cioran si Pessoa sînt acum la Muzeul Literaturii, care mi-a cumpărat drepturile de autor și vor fi turnate în bronz. Voi continua vara asta și cu imaginile lui Eugen Ionescu și Mircea Eliade”, promite Dumitrescu.

Drujba și calculatorul

Desenează în lemn, cu drujba și cu dalta: „Atunci am numit sculpturile mele - Gravuri spatiale”

„Sculpturile mi le lucrez cu dălți și cu drujba, ca să pot degroșa mai repede. În gravură nu lucrez cu dălți, lucrez numai cu cuțite japoneze, pentru că nu îmi place să ascut dălți, am oroare de asta. Drujba e un instrument, așa cum e și calculatorul, totul e să ai precizia mîinii. Făcînd gravură foarte multă, am siguranța mîinii și asta contează. E vorba doar de siguranță, indiferent cu ce instrument lucrezi. Și trebuie să mai știi să desenezi. Eu nu pot să îmi iau un muncitor, cum fac sculptorii, să îl pun să degroșeze, pentru că nu aș ști ce să îi spun să facă. Eu merg din aproape în aproape”, ne explică Mircia Dumitrescu.


FOTO: Câteva dintre lucrările maestrului Mircia Dumitrescu



„Abia aștept să vină vara să plec să cioplesc. Se vede că nu sînt sculptor, pentru că lucrez în funcție de lemn, dacă îl am, și de loc. În general plec să cioplesc la Cîmpulung Moldovenesc, vara, la prietenul meu Corduneanu. De aia nici nu mă consider un sculptor, mă consider un grafician și lucrul ăsta l-am afirmat de la prima expoziție din 1973, de la Simeza, în care atît Ion Frunzetti cît și Costin Ioanid remarcaseră sculpturile pe care le aveam atunci în expozitie. (n.r. - Frunzetti - critic de artă, Ioanid – profesor de sculptură). Dar am avut cronici elogioase din partea lor. Atunci am numit sculpturile mele – gravuri spațiale”, spune Dumitrescu.

Rol important în reproducerea manuscriselor lui Eminescu

Mircia Dumitrescu împlinește anul acesta 76 de ani. S-a născut în 1941, la Căscioarele, în județul Ilfov, și a absolvit în anul 1965 cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde i-a avut profesori pe Vasile Kazar, Eugen Schileru, Horia Teodoru și Ion Achițenie. În 1967 devine membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România și în 1969 –membru definitiv. În 2006 devine membru al Uniunii Gravorilor și Litografilor Maghiari, Budapesta, Ungaria. Între anii 1975- 1990 este secretar al secției de grafică al U.A.P. Din anul 1979 pînă în anul 1989 – desenator artistic la Editura Sport – Turism din București. Din 1990 – lector universitar la Academia de Artă din București, catedra de grafică. Din anul 2011 – profesor universitar titular. În anul 2005 devine doctor în arte vizuale cu lucrarea „Invenția oculocentrică sau ispitirea Sfîntului Antonie”. În perioada 1990 – 2008 este șeful catedrei de grafică.

În anul 2005 colaborează cu Academia Română la proiectul lansat de academicianul Eugen Simion pentru salvarea manuscriselor eminesciene, proiect inițiat de Iorga, Perpessicius, Călinescu și Noica. Propune pentru reeditarea acestora o formulă inovatoare de tipărire, realizată și cu ajutorul unor tehnici digitale, prin care reproducerea manuscriselor lui Mihai Eminescu devine, în sfîrșit, posibilă, instituind un reper cultural prezervat viitorilor cercetători și colectionari.

În aprilie 2013 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, secția Arte, Arhitectură și Audiovizual. Pentru activitatea sa i s-au decernat numeroase premii, iar din distincțiile primite amintim Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „arte plastice”-2003 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria „literatură” – 2009.

„Din păcate, sînt foarte puțini studenți care îmi calcă pe urme”

„Pentru mine, gravura a fost esențială. Asta am vrut să transmit și studenților mei. Sînt foarte mulțumit de posibilitățile intelectuale ale gravurii. Legătura pe care o face gravura cu creierul și cu mîna este benefică pentru construcția intelectuală a artistului. Multe din experimentele sau picturile artei moderne se bazează pe profesia de grafician, dar graficianul nu le ia de multe ori în seamă, întrucît meseria pe care o are este mult mai înaltă, dorința de realizare era mult mai mare. Și vă dau un exemplu: pe rezolvările serigrafice pe care le-au făcut Warhol sau Rauchenberg în America, niciun grafician nu ar da în fond nici doi bani”, consideră Mircia Dumitrescu.

Theodor Aman și primele prese de gravură din România

„Din păcate, sînt foarte puțini studenți care îmi calcă pe urme. Printre ei l-aș aminti pe Stoiciu, care rămîne pasionat în continuare, cu toate că el a venit dinspre pictură înspre grafică. De altfel, el a ajuns să facă la ora actuală și singurul volum autentic despre tehnicile gravurii care există în literatura de specialitate română. Au rămas destul de puțini pentru că s-a distrus atelierul de gravură al Uniunii Artiștilor Plastici, iar societatea nu a fost obișnuită prea mult cu gravura, spre deosebire de Germania, de Franța, de Italia. Gravura la noi a fost doar apanajul pictorilor care au făcut-o ca pe un fel de experiment. Cu toate că am avut niște artiști de primă mînă, pe care lumea nu îi cultivă nici în ziua de azi, cum este Theodor Aman, Horia Teodoru, care au făcut gravură de calitate. Aman a fost cel care a și adus primele prese de gravură în România, la Școala de Artă din București. Studenții lucrează și acum pe presele aduse de Aman”.

Societatea nu înțelege gravura

Mircia Dumitrescu a schițat și un scurt istoric al gravurii românești: „Gravura a cunoscut un avînt cam din 1963, pînă în ’80 și ceva. Spun acest lucru întrucît era o mare bătălie, începuse deja societatea să înțeleagă ce putere de pătrundere are grafica. Din păcate, lucrul s-a cam dus, cu toate că acum e o mare fericire că poți să îți cumperi hîrtie, ceea ce înainte era mult mai greu, dar oamenii nu mai lucrează prea mult în domeniul acesta. Îmi e și frică, am și arătat lucrurile acestea, că această tehnică va începe să dispară dacă nu avem grijă să o cultivăm. Așa că rămîne pe cei care mai fac gravură, pe studenți, pe profesori, să ducă mai departe arta asta”. Viitorul pare incert: „Eu am ținut foarte mult la studenții mei și am sperat că vor face gravură. Nu mai fac mulți. E adevărat că nici societatea nu sare în ajutor sau mai bine zis nu o înțeleg, ăsta e adevărul. Nu avem o tradiție. Cu toate că, nu poți să spui că pe baza cărților vechi cu gravura de la Tîrgoviște, gravura de la Tîrgu Neamț, nu avem o școală. Dar lumea vrea mai degrabă să aibă o pictură pe perete decît să admire o lucrare mai profundă, intelectuală, așa cum erau stampele pe care le putem vedea la un Honore Daumier, spre exemplu”.

Despre abandonarea unei arte

„În Franța, cunoscătorul de artă era cel care putea aprecia valoarea unei gravuri. Roland Barthes spunea: „Gravura este o artă superioară, pentru că dă de lucru mîinii și de gîndit ochiului. Este o artă cu totul și cu totul specială, ca și muzica de cameră.” Să sperăm că oamenii vor înțelege lucrurile astea pe parcurs, dar nu înseamnă că oamenii sînt vinovați, ci noi, pentru că abandonăm arta asta. Majoritatea artiștilor au abandonat întrucît este foarte mult de muncă și banii sau recunoașterea sau căutarea este foarte mică la noi”, consideră Mircia Dumitrescu.




Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...