Extrema stânga, prima în opțiunile electorale ale grecilor, înaintea alegerilor anticipate de luna aceasta

Extrema stânga, prima în opțiunile electorale ale grecilor, înaintea alegerilor anticipate de luna aceasta

Partidul stângii radicale SYRIZA înregistrează un avans de 3,1% asupra conservatorilor la putere în Grecia într-un sondaj efectuat după ce a devenit clar că vor fi convocate alegeri anticipate, a anunţat agenţia de sondare Rass, citată de Reuters.

Sondajul pentru ziarul Eleftheros Typos, ediția de astăzi, a fost efectuat în perioada 29-30 decembrie, după ce primul ministru Antonis Samaras nu a reuşit să obţină alegerea candidatului său ca preşedinte de către parlament.     Sondajul arată că sprijinul pentru SYRIZA este de 30,4% faţă de 27,3% pentru conservatorii Noii Democraţii a lui Samaras dacă alegerile ar avea loc acum, un scor uşor redus de la un avans de 3,4% într-un sondaj anterior Rass de luna trecută. Alegerile au fost stabilite pentru 25 ianuarie.     În cel mai recent sondaj, partidul comunist KKE se plasează al treilea cu 4,8%, urmat de centru-stânga To Potami cu 4,7% şi de extrema-dreaptă Zori Aurii cu 3,8%. Partidul socialist PASOK, membru al coaliţiei guvernamentale cu Noua Democraţie, înregistrează doar 3,5%.     SYRIZA a devansat Noua Democraţie în sondaje luni de zile, dar scorul său s-a redus în ultimele săptămâni.     În acest sondaj, 74,2% sunt de acord că Grecia trebuie să rămână în zona euro 'cu orice preţ' şi 24,1% nu sunt de acord. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.002 greci.