Fabulosul oraş de sub deşertul australian unde se pătrunde printr-o gaură secretă. GALERIE FOTO

Fabulosul oraş de sub deşertul australian unde se pătrunde printr-o gaură secretă. GALERIE FOTO

La prima vedere pare o banală scobitură în mijlocul vastului deşert din zona sudică a Australiei Australiene. Cercetată mai cu atenţie însă, aceasta dezvăluie un fapt aproape incredibil: este, de fapt, intrarea spre un tărâm subteran unde trăiesc mii de oameni, în condiţii similiare celor de la suprafaţă.

Oraşul subteran Coober Pedy, din inima deşertului, a fost iniţial folosit de lucrătorii minelor de opal din regiune care se refugiau adânc sub pământ pentru a scăpa de căldura ucigătoare de peste zi. Evoluţia lui ulterioară a fost incredibilă, devenind cu timpul cămin pentru aproximativ 3500 de oameni nepretenţioşi care trăiesc tot timpul anului la o temperatură de 23-25 grade Celsius.

Reţeaua de tuneluri subterane măsoară mai mulţi kilometri, locuitorii beneficiind sub pământ de toate facilităţile de la suprafaţă: restaurante, cafenele, cinci biserici, hoteluri etc. Cazarea turişilor  al Coober Pedy nu  este însă accesibilă oricui, în condiţiile în  care o cameră dublă costă cel puţin 193 de dolari pe noapte.

Ne puteți urmări și pe Google News