PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Facerea de bine

Autor: Sever Voinescu | joi, 25 februarie 2016 | 1 Comentarii | 1174 Vizualizari
Sever Voinescu
Descriind mecanismul răului politic, Hannah Arendt a ajuns și la concluzii importante legate de binele politic, ca și de bine, în general.

Citind-o, ai zice că o teorie consistentă a binelui nu este posibilă decît dacă avem deja o teorie consistentă a răului. Cu răul trebuie să începem, în căutarea binelui. Avertizez, însă, amatorii de calambururi și simetrii că nu putem începe înțelegerea răului din interiorul binelui, pentru că, așa cum vom vedea, din perspectivă omenească, binele presupune o prezență, iar răul o absență.

Comentatorii cărților scrise de Hannah Arendt marchează două idei importante în privința binelui. Prima, că intenția nu contează, ci doar acțiunea. Aici, Hannah Arendt se depărtează de etica idealismului german, de care , altfel, era foarte legată, postulînd, pragmatic, că doar acțiunea are relevanță din perspectiva binelui. Pentru a face bine, nu e suficientă buna intenție (contrar prejudecății noastre amabile că ”intenția contează”), după cum oricine dintre noi poate povesti situații în care dintr-o rea intenție s-a născut un bine. O vorbă a unuia dintre cei mai interesanți eseiști ai Republicii de la Weimar, pe care Hannah Arendt l-a cunoscut fără îndoială în anii berlinezi, Kurt Tucholsky, spune că opusul binelui nu e răul, ci buna intenție.


A doua idee importantă în privința binelui arendtian este că acțiunea care îl poate produce este întotdeauna însoțită de gîndire. În privința acțiunii, Hannah Arendt a dezvoltat o teorie amplă și complexă, identificînd-o ca pe o specie a ceea ce ea numește ”viață activă”, în opoziție cu ”viața contemplativă”. Viața activă este structurată în trei elemente distincte, muncă (

work), activitate (labor) și acțiune (action), și se exercită în două sfere cu totul deosebite, politica și orice altceva. Acțiunea, pentru Arendt, se desfășoară exclusiv în plan politic, adică în sfera vieții publice, și urmărește să producă ceva peren. Este, dacă vreți, expresia socială a îndîrjirii noastre împotriva trecătorului, a morții. Preluînd un gînd augustinian, oamenii, crede Arendt, nu s-au născut pentru a muri, ci s-au născut pentru a face ceva nou. Acțiunea prin care oamenii se inserează în lume și își declară, de fapt, propria umanitate, adică acțiunea care produce binele, este obligatoriu însoțită de discurs. Sensul căutat al acțiunii se exprimă întotdeauna, atît pentru a lega acțiunea de autorul ei, cît și pentru a o face cunoscută celorlalți. Arendt se depărtează din nou de filozofie cînd spune, într-o frază devenită citat public, că ”planeta nu e locuită de Om, ci de foarte mulți oameni care, într-un fel sau altul, trăiesc împreună”. Iar discursul este o formă a gîndirii. De aceea, spune Arendt, absența gîndirii este însăși absența acțiunii. Absența gîndirii, precizez imediat, nu e același lucru cu prostia. După cum absența acțiunii nu înseamnă pasivitate. Chiar dacă nu acționează, oamenii pot cotinua să lucreze și să aibă activități, ba pot fi chiar foarte harnici și ocupați cu asta. Absența gîndirii înseamnă, pentru Arendt, suspendarea voită a reflecției personale în privința raportului cu lumea și, prin asta, direct o depărtare de realitate. Absența gîndirii, mai zice Arendt, poate produce mai mult rău decît toate instinctele rele ale omului împreună! Absența acțiunii înseamnă, pentru oameni, pierderea umanității - transformarea dintr-un agent al binelui, într-un agent al răului. Gîndirea este o permanentă raportare la ceilalți, la criterii exterioare și, astfel, se asigură disponibilitatea spre socialitate și solidaritate. Dacă gîndirea ar fi mereu prezentă, ororile ar fi imposibile. ”Ceea ce propun e foarte simplu: nimic mai mult decît să ne gîndim la ceea ce facem” - spune Arendt.


Așadar, binele pare simplu, chiar dacă răul pare și mai simplu.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Tag-uri: Hannah Arendt, Kurt Tucholsky, discurs, bine, rau




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii