Faci faţă? Ce ţi se poate întâmpla dacă eşti un FUNCŢIONAR CHINEZ corupt

Faci faţă? Ce ţi se poate întâmpla dacă eşti un FUNCŢIONAR CHINEZ corupt

O zi după gratii este ultima inovație a vastei campanii anticorupție desfășurate de guvernul chinez, care a decis să-și oblige funcționarii să viziteze închisorile pentru a vedea cum ar putea arăta viața lor dacă vor comite ilegalități.

După cum nota EFE, Comisia Centrală de Inspecție și Disciplină, organismul anticorupție al Partidului Comunist Chinez, a început să organizeze vizite în închisori pentru înalții funcționari și soțiile sau soții lor, care pot astfel să se întâlnească și să discute cu foști colegi ajunși acolo după ce au fost condamnați pentru corupție.

Potrivit unui anunț oficial, obiectivul demersului este ca funcționarii publici 'să fie conștienți' de consecințele faptelor de corupție și 'să-și exercite atribuțiile corect și să fie receptivi la supravegherea Partidului'.

Linii telefonice speciale

Ne puteți urmări și pe Google News

Angajați din mai multe ministere au fost duși în ultimele luni de autoritățile anticorupție în astfel de vizite, fiind pregătite și vizite separate pentru soțiile sau soții lor, astfel încât implicațiile corupției să devină o temă de discuție în familie.

'Funcționarii și soțiile lor sunt impresionați când văd cât de oribil este să-ți pierzi libertatea și prestigiul personal, dar cred că impactul cel mai puternic este resimțit mai mult de către cei tineri', declară agenției EFE un funcționar care a participat la o astfel de vizită. În schimb, o altă angajată a statului chinez, în vârstă de numai 25 de ani, afirmă că aceste vizite funcționează ca modalitate de atenționare, dar ele sunt mai mult 'un fel de spectacol', în opinia ei 'folosirea unui asemenea procedeu radical fiind inutilă'.

'Corupția nu trebuie doar pedepsită, prevenirea ei este mai importantă', scrie în ediția sa de luni Cotidianul Poporului, una dintre publicațiile Partidului Comunist Chinez, care cere totodată mai multă fermitate pentru a elimina acest flagel de la rădăcină.

Lupta împotriva corupției a devenit principalul obiectiv al președintelui Xi Jinping, care a lansat în anul 2013, când a preluat puterea, o campanie intitulată 'Să luptăm împotriva tigrilor și muștelor', aluzie la ideea că această campanie îi vizează pe toți cei bănuiți de fapte de corupție, indiferent de poziția sau influența lor în partid.

Guvernul de la Beijing a creat și linii telefonice speciale, pe care cetățenii le pot folosi pentru a denunța cazuri de corupție.