Editura Evenimentul si Capital

Ce a făcut Onţanu după dezvăluirile din "Noi suntem statul"? O femeie are toate răspunsurile

Neculai Onţanu şi Mariana Georgescu par îngrijoraţi
Autor: | | 0 Comentarii | 2948 Vizualizari

În plin scandal al întrunirii, din noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, de la Gabriel Oprea, Neculai Onţanu şi-a scos, joi dimineaţa, prietena de suflet, Mariana Georgescu, la o cafea în afara Bucureştiului.

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a intervenit telefonic, miercuri seara, la emisiunea ”Sinteza zilei” şi a oferit primele reacţii cu privire la dezvălurile senzaţionale făcute de jurnalistul Dan Andronic în serialul "Noi suntem statul".

Fac o declaraţie, aşa cum ne-am înţeles. Am precizat şi joi că atunci, duminică, 6 decembrie, a fost o simplă cină. Nu i-am organizat ziua de naştere sau ziua de sfânt domnului Onţanu. Au fost acolo domnul Maior, domnul Dâncu, domnul Iordănescu, domnul Andronic…”, a precizat Gabriel Oprea.

Neculai Onţanu şi Mariana Georgeascu, care au o relaţie foarte apropiata de peste 12 ani, au oprit, joi dimineaţa, în drum spre munte într-o benzinărie din Ploieşti, unde a fost făcută fotografia alăturată.

În luna iunie 2016, Onțanu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub acuzația de luare de mită. Procurorii DNA îl acuză pe Neculai Onțanu că, în perioada 2006 - 2007, ar fi acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza Sectorului 2. 

Onţanu este acuzat că ar fi pretins şi primit, în mod indirect, o suprafaţă de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidenţială) şi care ar fi fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat, tot anul trecut, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea începerii acțiunii de control cu privire la averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Mariana Georgescu, director la Direcţia Calitate, Comunicare şi Relaţii Internaţionale.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro