SITUAȚIE JENANTĂ! RAPORTUL SRI pe 2014 oferit în exclusivitate ANTENEI 3. Un DOCUMENT ESENȚIAL pentru controlul civil asupra principalului serviciu de informații a fost prezentat de trustul lui DAN VOICULESCU înaintea dezbaterii în Parlament

SITUAȚIE JENANTĂ! RAPORTUL SRI pe 2014 oferit în exclusivitate ANTENEI 3. Un DOCUMENT ESENȚIAL pentru controlul civil asupra principalului serviciu de informații a fost prezentat de trustul lui DAN VOICULESCU înaintea dezbaterii în Parlament

O situație fără precedent s-a înregistrat în cursul zilei de ieri. Un document esențial pentru controlul civil asupra SRI, raportul de activitate pe 2104, a fost prezentat în exclusivitate de Radu Tudor, în emisiunea sa de la Antena 3. Cu toate că nu vorbim de un document secret, ci de un raport destinat informării publicului, nu mai există în istoria României o situație similară. Prezentarea sa înaintea depunerii sau dezbaterii în Comisia de Control asupra activității SRI, înaintea citirii de către directorul SRI Eduard Hellvig în fața Parlamentului, ne arată o disfuncționalitate importantă. Cineva a făcut "pierdută" o copie a raportului SRI și a trimis-o la Antena 3. Doar la Antena 3 ca să fiu mai exact...

Atunci când am citit, nu am crezut că văd exact. Radu Tudor prezenta la Antena 3 extrase din Raportul SRI pe 2014. Un document de care nu auzisem să fie dezbătut în Parlament. Sau prezentat în vreo conferință de presă. Am căutat imediat pe siteul www.sri.ro, unde ultimul raport făcut public era cel referitor activitatea RASIROM. Deci nici urmă de raport de activitate pe 2014. Am căutat pe siteul Comisiei comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în spațiul alocat documentelor publice din anul 2014. Nimic nici acolo! Deci ce era cu documentul SRI? De unde venea...

Nu am date care să îmi indice vreun semn clar al instituției care a livrat documentul. Ca să fie clar, în nici un caz nu-l condamn pe Radu Tudor pentru faptul că a prezentat un document pe care oricare ziarist din lume l-ar fi făcut public. Mai ales că era emanat de SRI! Dar cunoscând relațiile subtile dintre instituțiile statului și presă am sesizat o situație cel puțin jenantă pentru modul în care se pretinde exercitarea controlului parlamentar asupra unui serviciu de informații și relațiile cu societatea civilă.

Nu vorbim de un document care să fie clasificat ca fiind secret, fiind o copie după EXEMPLARUL NR 1, purtând un NUMĂR DE ÎNREGISTRARE AL SRI, din data de 03.07.2015. În urmă cu două luni. Deci nu este nimic de condamnat din punct de vedere legal. Nu avem decât două ipoteze: fie a plecat direct de la SRI la Antena 3, fie a plecat de la SRI la Parlament, iar de acolo înainte de intrarea în discuții, s-a predat o copie la Antena 3. Ambele variante pot fi corecte, iar prezența în emisiune a senatorului PSD Daniel Savu, membru al Comisiei SRI, care nu s-a arătat deloc surprins de extrasele citite, indică mai curând că documentul s-a "scurs" de la Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

Indiferent de sursa care a dat documentul, mi se pare cel puțin ciudat ca acesta să fie prezentat în exclusivitate la o emisiune de televiziune, în condițiile în care atât în cazul SRI, cât și în cazul Comisiei de control a SRI, vorbim de instituții plătite din bani publici ca să asigure transparența, nu traficul preferențial de documente. Dar înțeleg că dacă vrem să aflăm ce rapoarte mai au de prezentat instituțiile statului, trebuie să stăm cu ochii pe Antena 3! Ciudate "alianțe", nu-i așa...