Farsa secolului în sportul mondial

Farsa secolului în sportul mondial

Pentru mulți suporteri ai Stelei, ceea ce s-a petrecut pe terenul „Arenei Naționale” a fost digerabil. Însă, evenimentele desfășurate la tribuna a 2-a, la începutul jocului, le vor rămâne multor fani adânc înfipte în inimă.

Povestea a început imediat după startul confruntării. Privirile fanilor de la Tribuna 1 și peluze se îndreaptă către o coregrafie uluitoare. La Tribuna a 2-a, apare scris, „negru pe alb”, de fapt alb pe roșu: „DOAR DINAMO BUCUREȘTI”. Sunt câteva minute de confuzie și nimeni nu înțelege nimic. Câțiva ultrași steliști, cu vechime, pricep despre ce este vorba și părăsesc stadionul, dezgustați. Meciul trece în plan secund timp de câteva minute. Fanii de la Tribuna a 2-a nu au habar că, fără voia lor, au fost părtași la o farsă epocală.

„Bine, mă, faceți”

Câțiva suporteri dinamoviști au orchestrat un moment care va rămâne în istorie, și care a făcut înconjurul presei internaționale. Totul a început în momentul în care „câinii” l-au sunat pe Gigi Becali și i-au spus acestuia că sunt fani ai Stelei, din Germania. Ultrașii sub acoperire au promis că vor face o coregrafie deosebită la meciul cu City, pe banii lor, iar dacă Gigi va fi încântat, le va plăti pe cele de la partidele următoare. „Bine, mă, faceți”, le-a transmis stelistul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu au vrut să se despartă de veste

Luni seară, dinamoviștii au așezat pe fiecare scaun de la Tribuna a 2-a pungi negre, în care se aflau veste în culori roșii și albe. De asemenea, fiecare susținător al Stelei a găsit și instrucțiuni clare, prin care li se cerea să nu-și schimbe locul și să nu dezbrace vesta. Astfel, la începutul meciului, steliștii au afișat mesajul rivalilor.

Abia în minutul 10, crainicul „Arenei Naționale” a început să facă apeluri disperate către fani: „Vă rugăm să vă scoateți vestele!”. Însă, mulți au urmat instrucțiunile și n-au vrut să se dezbrace nici în ruptul capului. În cele din urmă, coregrafia s-a topit, dar era prea târziu. Pe rețelele de socializare, dinamoviștii își diseminau succesul, pe care presa internațională l-a numit „Farsa secolului în sport”.