Faţa şi reversul | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Faţa şi reversul | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Rugăminte: citiţi introducerea până la capăt! Vă va fi utilă…

Faţa, în general, transmite mesaje despre emoţii, stări, atitudini, caracterul persoanei, nivelul de inteligenţă, vârstă, sex, rasă etc. Există aproximativ 43 de muşchi ai feţei, numărul lor variind de la un individ la altul (unii indivizi pot avea cu până la 40% mai puţini muşchi faciali decât alţii!). Emoţiile universale sunt: dezgustul, dispreţul, fericirea, frica, furia, tristeţea şi surpriza. Ele se numesc aşa, pentru că toţi indivizii speciei umane, indiferent de rasă, cultură, vârstă, sex etc., le manifestă în acelaşi fel pe faţă. Evident că există diferenţe generate de particularităţile fizionomice, de regulile de afişare condiţionate cultural şi altele, însă fiecare dintre cele şapte emoţii dispune de nişte indicatori de încredere ce apar pe faţă în momentul în care persoana resimte respectiva emoţie.

Codul feţei, numit Facial Action Coding System (FACS), este un instrument pentru analiza mişcărilor muşchilor faciali, a fiecăruia în parte, cu scopul de a identifica adevăratele emoţii, pe care le experimentează o persoană în anumite momente. Uneori, din cauza regulilor de afişare determinate socio-cultural ori fiindcă persoana minte şi încearcă să ascundă acest lucru, iar, în funcţie de context, vrea să mascheze expresiile emoţiilor pe care le trăieşte cu adevărat, ele scapă controlului. Apar, totuşi, pe faţă, pentru o fracţiune de secundă, sub forma unei microexpresii, fără ca persoana în cauză să poată controla acest lucru.

Acum, vreau să trec la un subiect sensibil, pe care nu pot să-l trec cu vederea. Luând de bună o celebră filmare postată pe YouTube – care poate fi reală, ea fiind făcută în timpul desfăşurării unei ceremonii oficiale ce a necesitat şi prezenţa personajului acolo – mobilitatea necontrolată a feţei generalului Florian Coldea, proaspăt „pus la dispoziţie”, fost director-adjunct al SRI (cel mai longeviv şef operativ pe toate guvernările şi sub doi şefi de stat, başca de două ori director interimar!), nu doar că-l poate plasa în alt registru – comic, adică! (dacă ar fi să amintesc doar trei mari actori cu o „plastică” a feţei excepţională: Louis de Funès, Jerry Lewis, Jim Carrey) – dar, la o privire atentă şi serioasă, poate pune pe gânduri pe oricine, fără să fie specialist în limbajul gesturilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Se sparie gândul” doar la presupunerea că, aplicând „codul feţei”, lipsa de control şi labilitatea muşchilor faciali au fost vizibile şi s-au manifestat în public, la o persoană care a avut o aşezare socială extrem de responsabilă şi de o importanţă capitală în ierarhia societăţii.

Ca să nu fiu cumva bănuit de vreun partizanat, vă pot spune, spre comparaţie, că ptoza parpebrală (căderea pleoapei) ce-i afectează fostului preşedinte Traian Băsescu ochiul stâng (şi care i-a condus pe „inteligenţii” săi duşmani să-i găsească numaidecât o poreclă!), mi se pare la fel de banală ca şi un surâs de-al lui Ghiţă. Din colţul gurii… care a spus multe!