Între 14 şi 20 martie la Madrid are loc Săptămâna Francofoniei. Cu această ocazie şi la invitaţia ICR Madrid, scriitoarea Felicia Mihali a participat la o masă rotundă, alături de colegii ei de breaslă Marie-Célie Agnant şi Sami Tchak.
“Felicia Mihali este o scriitoare atipică şi un personaj cu totul deosebit, din categoria celor care, rămânând în fond scriitori români, traversează culturi, continente, limbi. S-a stabilit în Canada în urmă cu mai mulţi ani, după ce în România devenise cunoscută ca jurnalistă şi ca autoare a câtorva volume de proză, printre care, cel mai comentat, “Ţara brânzei", apărut în 1999.
Şi-a continuat cariera de scriitoare în altă limbă, devenind o foarte cunoscută autoare a zonei franceze a Canadei, elogiată în ţara de adopţie, cu nu mai puţin de şase cărţi publicate la Montreal, ultimele dintre ele scrise şi publicate direct în limba franceză (“Luc, le Chinois et moi", “La reine et le soldat", “Sweet Sweet China", “Dina", şi “Confession pour un ordinateur").
ICR Madrid, în cadrul Săptămânii francofoniei, a invitat-o pe Felicia Mihali, în dubla ei calitate de scriitoare de origine română, dar în prezent de expresie franceză, oferind astfel modelul unui intelectual român polivalent şi poliglot, cu o binecunoscută ascendenţă în istoria literară a secolului XX", opinează organizatorii.
Ne puteți urmări și pe Google News
Autoarea a vorbit la sediul ICR Madrid, în cadrul unei conferinţe ataşate cursurilor de limba română, despre literatura ei aflată la confluenţa dintre două culturi. Felicia Mihali a ţinut şi o conferinţă la Universitatea din Sevilia luni, 14 martie, iar joi, 17 martie, la Circulo de Bellas Artes din Madrid, a participat la o masă rotundă moderată de Carmen Mata Barreiro, profesoară Universitatea Autonomă din Madrid, alături de alţi doi scriitori de limbă franceză: Marie-Célie Agnant (de origine haitiană, traducătoare, autoare de poezie şi roman, care trăieşte acum în Quebec) şi Sami Tchak (de origine din Togo, eseist, sociolog, jurnalist şi romancier, care trăieşte acum la Paris).
Traducere versus rescriere “Mă feresc de traducători când este vorba de limbile pe care le cunosc", a spus Felicia Mihali. Ea a povestit şi că şi-a tradus singură în franceză romanul “Ţara brânzei" odată ce a ajuns în Canada pentru a reînvăţa limba ţării respective, dar şi pentru că nu avea bani pentru a plăti un traducător. “Nu scriu (în franceză – n.r.) din cauza faptului că am un program de a deveni, de pe o zi pe alta, o scriitoare din Quebec sau din Ottawa, de a-mi însuşi background-ul celor născuţi acolo. Eu am trecutul meu şi nu vreau să îl uit sau să îl şterg din cărţile mele", a mai afirmat scriitoarea.
“Câţiva studenţi au încercat să traducă în română fragmente din romanele mele şi am fost foarte nemulţumită de rezultat. Îşi pierduseră sonoritatea. Cred că sarcina mea pe viitor va fi să îmi rescriu cărţile în română, nu cred că există vreun traducător care ar putea face asta în locul meu. Cărţile mele nu sunt traduse şi cunoscute în România, nu am avut această experienţă. Dar chiar şi dacă ar fi vorba de traducători profesionişti, cred că eu, în calitate de scriitoare română, aş face o treabă mai bună", susţine Felicia Mihali, precizând şi că “Nu cred că le-aş traduce, cred că le-aş rescrie. Traduc conţinutul, iar apoi, când recitesc traducerea, fac modificări uitând de original".
Orientarea către roman şi extincţia “Sunt fundamental romancieră, am fost şi voi rămâne astfel. Am fost jurnalistă şi rămân astfel în scriitură. Dacă trebuie să îmi descriu stilul, aş spune realist", crede Felicia Mihali, adăugând că “devorez programele TV şi ziarele, mă interesează poltica, economia, teatrul, geografia, istoria, cinemaul. Cred că literatura are un rol foarte important astăzi: acela de a concura cu serialele TV. Literatura trebuie să fie mult mai inteligentă pentru a rămâne pe poziţii, trebuie să facă o sinteză cu ştiinţe care funcţionau în paralel înainte, ca istoria, teatrul, politica, economia. Cred că după literatura postcolonială, după Salman Rushdie, după Naipaul, după Hanif Kureishi şi Zadie Smith, după decolonizarea subcontinentelor, e aproape imposibil să te gândeşti la literatură ca în anii '50. Dacă nu va deveni mai inteligentă, este condamnată să dispară", dă verdictul scriitoarea.
Deplasare realizată cu sprijinul ICR.
Recomandările noastre
