Femeia care și ucis copilul de trei ani a fost arestată preventiv

Femeia care și ucis copilul de trei ani a fost arestată preventiv

Magistraţii Tribunalului Argeş au decis arestarea preventivă a Gabrielei Ţicu, femeia suspectată că vineri dimineaţă şi-a ucis băieţelul în vârstă de trei ani şi zece luni, căruia i-a tăiat gâtul cu un cuţit de bucătărie.

Potrivit portalului instanţelor de judecată din judeţul Argeş, judecătorii de la Tribunalul Argeş au admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi au emis mandat de arestare preventivă pe numele Gabrielei Ţicu valabil din 1 noiembrie până la 30 noiembrie inclusiv.

În faţa instanţei de judecată femeia acuzată că şi-a ucis băieţelul a fost reprezentată de un avocat din oficiu.

Decizia privind arestarea preventivă poate fi contestată la Curtea de Apel Pitesti în termen de 48 de ore.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gabriela Ţicu (25 de an) și-a ucis băieţelul în vârstă de trei ani şi zece luni, căruia i-a tăiat gâtul cu un cuţit. Apropiaţi ai familiei spun că tânăra era depresivă şi că se afla în această stare de la naşterea copilului.