PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Social

Femeia viitorului va fi micuță, grăsuță și fertilă. De ce se va întâmpla așa

Autor: Roxana Roseti | sâmbătă, 03 ianuarie 2015 | 0 Comentarii | 1375 Vizualizari
Potrivit specialiștilor, pe măsură ce medicina a intervenit în favoarea salvării vieților omenești, s-a presupus că și selecția naturală a suferit o degradare.

Femeile viitorului vor fi mai mici de statură, vor avea mai multe kilograme și vor fi mai fertile, arată un studiu al Universității Yale.

În vreme ce supraviețuirea până la vârsta reproducerii nu mai reprezintă o problemă pentru Homo sapiens, alte „presiuni” evoluționare, printre care selecția sexuală și funcția reproductivă, se desfășoară la capacitate maximă. Studiul a fost efectuat nu demult, pe un eșantion de 2.238 de femei, care reprezintă trei generații succesive și înrudite. În urma testelor, s-a arătat că femeile mai mici de statură, cu o greutate medie sau peste medie, au șanse mai mari să poarte mai mulți copii, față de cele înalte și slabe.

Transmise de către mame

Mai mult decât atât, aceste trăsături genetice sunt transmise de către mame, fiicelor lor. Dacă trăsăturile sunt reprezentative și vor fi transmise timp de 10 generații, atunci standardul general al femeii din anul 2409 va fi ușor modificat față de media din prezent. Aceasta va fi, în medie, cu 2 centimetri mai scundă, cu un kilogram mai grasă, va purta primul copil cu cinci luni mai devreme și va intra la menopauză cu 10 luni mai târziu!

Rezultatele cercetărilor in dică faptul că evoluția umană și-a continuat drumul, iar acesta este primul studiu care reușește să compare direct succesul reproductiv al indivizilor cu schimbarile psihologice, potrivit The Telegraph. În altă ordine de idei, cercetătorii au relevat că oamenii se vor schimba radical în viitor, din cauza noilor tehnologii care le invadează viața.


Tranziție majoră

Cercetătorului bri tanic Cadell Last spune că oamenii trec printr-un proces major de tranziție evoluționară, în urma căruia durata de viață se va mări. Cercetătorul de la Global Brain Institute susține că omul trece printr- o „tranziție evoluționară” majoră, care, în mai puțin de patru decenii, va face ca ființa umană să trăiască mai mult, să aibă copii la vârste mai înaintate și să se bazeze pe inteligența artificială pentru a executa sarcini mărunte, potrivit dailymail.co.uk. Unii evoluționiști susțin că oamenii vor ajunge să trăiască, în mod obișnuit, până la 120 și chiar 150 de ani, până în 2050. Cadell crede că oamenii viitorului vor ajunge la o maturitate sexuală mai târziu, lucru care are legătură cu ceea ce experții numesc teoria istoriei vieții, care încearcă să explice modul în care selecția naturală înfluențează evenimente cheie din viața unei ființe, cum ar fi reproducerea.


Tag-uri: femei, femeia, femeaia viitorului, Cadell Last, Global Brain




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM