Femeie cu un SINGUR picior, scandal în AVION. A luat la bătaie membrii echipajului cu proteza

Femeie cu un SINGUR picior, scandal în AVION. A luat la bătaie membrii echipajului cu proteza

O femeie aflată în stare de ebrietate la bordul unui avion le-a pus celorlalţi pasageri viaţa în pericol, iar avionul a trebuit să fie deviat.

Potrivit poliţiştilor, pasagera, în vârstă de 48 de ani, a început să strige prin avion, apoi a aruncat în membrii echipajului cu proteza pentru picior.

Pilotul avionului, care trebuia să ducă avionul din Tunisia până în Edinburh, a luat decizia de a ateriza mai devreme, pe Aeroportul Gatwick, din West Sussex. Imediat după aterizare, pasagera beată şi recalcitrantă a fost preluată de poliţişti, fiind acuzată de comportament violent.

Potrivit unuia dintre pasageri, femeia a strigat că vrea ţigări şi o paraşută, pentru a sări din avion, relatează The Telegraph. Apoi, aceasta a plesnit o tânără, după care şi-a scos proteza şi a aruncat cu ea după membrii echipajului. După ce aceştia au reuşit să o imobilizeze, pasagera a început să îi lovească cu celălalt picior.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi pare amuzant, pasagerul care a făcut declaraţiile a spus că momentul a fost unul şocant.

Poliţiştii care au reţinut-o au refuzat să spună dacă pasagera a fost sau nu beată la bordul avionului.