PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

Fenechiu a dat în judecată PNL pentru a recupera datoriile din campania lui Crin Antonescu

Autor: | | 6 Comentarii | 741 Vizualizari
Fostul ministru a fost condamnat la 5 ani închisoare în dosarul ”Transformatorul”
Grupul de firme deţinut de fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a dat în judecată PNL pentru recuperarea unei datorii de aproape un milion de euro, în urma susţinerii campaniei electorale a lui Crin Antonescu, din 2009, a declarat administratorul Cristian Ghibu.

Relu Fenechiu vrea să recupereze banii împrumutaţi PNL în 2009, pentru susţinerea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale a lui Crin Antonescu, fiind vorba despre un milion de euro cheltuiţi pentru realizarea şi distribuirea în Iaşi a mai multor materiale electorale inscripţionate cu numele candidatului PNL la Preşedinţie, transmite Mediafax. Astfel, Cristian Ghibu, administratorul grupului de firme deţinut de Relu Fenechiu, a deschis prin una dintre societăţi, S.C. La Rocca SRL, o acţiune în instanţă împotriva PNL, pentru recuperarea prejudiciului.

N-a respectat contractul

Acţiunea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti pe 8 august, primul termen fiind stabilit pentru 17 septembrie. "Am decis să dăm în judecată pentru că asta ne obligă legea să facem. În momentul în care o înţelgere nu este respectată trebuie să luăm măsuri legale, altfel răspund eu, ca administrator. A fost în trecut o eşalonare care nu s-a respectat, iar eu sunt obligat prin lege să deschid aceasată acţiune. Nu ştiu dacă este vorba de suma exactă de 950.000 de euro, fiindcă se adaugă în fiecare zi penalităţi“, a declarat Cristian Ghibu.

Alte datorii

În noiembrie 2011, Relu Fenechiu a deschis o acţiune în instanţă la Tribunalul Iaşi pentru recuperarea sumei împrumutate PNL în campania electorală, dar aceasta a fost respinsă. "Nu mi-am propus să fac bani pe spinarea PNL. Legea mă obligă. Este o procedură conform căreia, dacă într-o perioadă de trei ani nu se achită un debit, nu mai există, se prescrie. E o simplă acţiune pentru prevenirea pierderii acestui debit", declara, în 2011, Relu Fenechiu.

Conducerea PNL a stabilit în 2011 o strategie de achitare a acestor plăţi eşalonată pe doi ani de zile, dar care, conform administratorului Cristian Ghibu, nu s-a respectat. "S-a făcut un document de reeşalonare a plăţilor. Acest document s-a născut datorită transparenţei totale a campaniei PNL. Eu sunt bucuros că la ora aceea am putut să fiu de folos PNL", mai spunea Relu Fenechiu, în 2011.

Afacerile senatorului arestat

Grupul de firme deţinut de Relu Fenechiu - ENGEKO - a fost înfiinţat în 1991 şi cuprinde firmele Fene Grup (construcţii), Tehnorom (IT&C, sisteme de securitate, instalaţii electrice, producţie de tâmplărie de lemn), La Rocca SRL (comercializare de materiale de construcţii, dotări sanitare şi hoteliere) şi Integra Business Consulting (proiectare în construcţii şi consultanţă). Cristian Ghibu a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, apoi a preluat administrarea firmelor lui Fenechiu.

La sfârşitul lunii ianuarie, fraţii Fenechiu au fost condamnaţi definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul. Instanţa a mai dispus ca aceştia, alături de ceilalţi patru inculpaţi din dosar, să plătească în solidar peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova. Relu Fenechiu, încarcerat în prezent la Penitenciarul Iaşi, a fost membru al PNL timp de 18 ani şi se afla la al treilea mandat de deputat în momentul condamnării. El a fost preşedintele PNL Iaşi din 2004, iar din 2008 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel central. De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de şapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcţie ca urmare a condamnării în primă instanţă în dosarul Transformatorul.


Tag-uri: relu fenechiu, campanie, datorii, tribunal, proces
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fenechiu a dat în judecată PNL pentru a recupera datoriile din campania lui Crin Antonescu.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii