FEST - FDR, cel mai important festival dedicat teatrului românesc anunță, la Timișoara, o selecție remarcabilă I FOTO

FEST - FDR, cel mai important festival dedicat teatrului românesc anunță, la Timișoara, o selecție remarcabilă I FOTO

Între 5 și 13 mai, Teatrul Național din Timișoara organizează o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești. Ediția a XXIII-a a celui mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european se află, anul acesta, sub semnul schimbării: Involuție – Revoluție – Evoluție reprezintă tema evenimentului. Sunt cuvinte care marchează felul în care societatea și, implicit, teatrul, modelează realitatea și construiesc viitorul.

Ca în fiecare an, transmit organizatorii, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc.  ”Este o provocare necesară adresată tuturor creatorilor de teatru, o inventariere relevantă a celor mai semnificative spectacole pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an. Selecționerul Oana Borș a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor și companiilor care au participat la selecție.  Titlurile pe care le-a reținut pentru Secțiunea FDR a FEST-FDR2018 reflectă atât interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, cât și – extrem de important – consolidarea generației anilor 2000 a dramaturgilor români – Mihaela Michailov, Peca Ștefan, Csaba Székely etc., precum și apariția uneia noi –Alex Tocilescu,  George Ștefan, Alexandru Popa etc.”, transmite Codruța Popov, consultant artistic al Naționalului.

Secțiunea FEST, cu componenta sa Outdoor (spectacole în aer liber), reunește o serie de spectacole românești și internaționale de mare impact, în formule artistice inovatoare, racordând festivalul la dinamica teatrală internațională și, prin spectacolele în aer liber, oferind valențe artistice unor spații publice din Timișoara. ”Modulul FEST al FEST-FDR2018 este unul extrem de provocator, abordând diversitatea teatrală în toate formele ei. Astfel, Teatrul Național aduce pentru prima dată în Timișoara un spectacol al unuia dintre cele mai recunoscute teatre din Europa, celebrul Schaubühne din Berlin, dar și un spectacol semnat de un mare nume al regiei europene contemporane, Luk Perceval și, nu în ultimul rând, unul dintre marile texte ale dramaturgiei universale: Regele moare de Eugène Ionesco”, mai transmite Popov.

Festivalul este  rtealizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News

Selecția modulului FDR:

Anul dispărut. 200/7 de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic, București)

Familia fără zahăr de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (Teatrul Mic, București, în coproducție cu Centrul de Teatrul Educațional Replika)

10 de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu)

Numitorul comun de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie, București)

Bun de export de Alex Tocilescu, regia Catinca Drăgănescu (POINT)

Bucurie și fericire de Csaba Székely, regia Ándi Gherghe (Teatru 3G, Târgu Mureș)

Poveste din Transilvania / Erdélyi Mese de George Ștefan, regia Ándi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea)

Cea mai călduroasă zi din lume, un spectacol de  Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, București)

Povestea păsării fără cuib  de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)

Înaintea erei noastre, concept Daniel Chirilă (Teatrul LUNI & Frilensăr)

Shakespeare pentru Ana, un spectacol de Luminița Țîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chișinău)

Selecția FEST:

Empire, text și regie Milo Rau (Schaubühne Berlin, IIPM – International Institute of Political Murder și Zürcher Theater Spektakel )

The grapes of wrath / Strugurii mâniei de John Steinbeck, regia Luk Perceval (NT Gent, Belgia)

Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andreea și Andrei Grosu (Teatrul Național București)

Stage dogs, text de Florin Piersic jr.,  inspirat de „A life in the theatre” de David Mamet, regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, București)

Wanted (eVenti Verticali, Italia)

Strigătele Parisului, scenariul și regia Mihai Mălaimare (Teatrul Masca București)

Reflection (Lightwave Theatre Company)

Concert Subcarpați