FESTIVAL DE TEATRU, inspirat din PROTESTELE ROMÂNILOR. “Scena ca o stradă” a atras la Reşiţa peste 600 de actori şi regizori

FESTIVAL DE TEATRU, inspirat din PROTESTELE ROMÂNILOR. “Scena ca o stradă” a atras la Reşiţa peste 600 de actori şi regizori

Dacă România a fost, în ultimele săptămâni, scena unor proteste masive de stradă, la Reşiţa a fost organizat un eveniment cultural cu nume inspirat din mişcările sociale care frămână ţara noastră: Festivalul internațional de teatru “Scena ca o stradă". Aflat la a treia ediţie, evenimentul care a adus oraşul bănăţean pe harta culturală a Europei a atras peste 600 de actori şi regizori din ţară şi din străinătate. Prezenţa unor personalităţi precum dramaturgul Matei Vişiniec sau actriţa Maia Morgensern a făcut ca toate cele 22 de spectacole de pe scena Teatrului de Vest, gazda festivalului, să se joace cu casa închisă, lucru nemaiîntâlnit de mulţi ani în reşedinţa judeţului Caraş-Severin.

A treia ediţie a spectacolului-maraton “Scena ca o stradă”, a transformat, timp de 11 zile, capitala judeţului Caraş-Severin într-o veritabilă capitală culturală a ţării. Aşa cum a declarat, pentru “Evenimentul zilei”, actorul Dan Mirea, directorul artistic al Teatrului de Vest, titlul festivalului a fost ales în tonalitate cu vremurile pe care le trăim. “Noi nu facem politică pe scenă, facem doar politica culturii. Măria Sa publicul merită acest vis frumos început acum trei ani. El trebuie să meargă mai departe. După cum vedeţi, politica se schimbă, societatea se schimbă dar teatrul rămâne acelaşi. Deşi suntem abia la a treia ediţie, sper ca acest festival să continuie şi să aşeze Reşiţa pe harta culturală a ţării”, a adăugat Mirea. Vizibil bucuros de reuşita festivalului de a cărui organizare s-a ocupat, Dan Mirea a adăugat: “Dacă din punct de vedere economic suntem la capătul lumii, cultural putem arăta că suntem mai aproape de centrul ei”.

Vedeta festivalului: Matei Vişiniec

Cele peste 20 de trupe din ţară şi din străinătate prezente pe scena Palatului Cultural din Reşiţa, în perioada 10-20 februarie, întregesc tabloul celui mai important eveniment artistic din Banat. Spectatorii pot vedea artişti celebri ai scenei româneşti, precum Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Marius Manole, Mircea Rusu, George Custura şi mulţi alţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dan Mirea, organizatorul festivalului şi directorul artistic al Teatrului de Vest Reşiţa, ne-a declarat că festivalul s-a bucurat de prezenţa lui Matei Vişniec, cel mai de notorietate dramarg român din ultimii ani de zile, care a participat şi la premiera spectacolului «Migraaaaanţi sau prea sunt mulţi pe nenorocita asta de barcă», text care face parte din ultimul său volum de teatru. Spectacolul care a deschis festivalul, pe 10 februarie, a fost  jucat în premieră naţională într-un teatru din România.

Matei Vişniec şi-a lansat, duminica trecută, ultima sa carte “Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă” publicat anul trecut la Editura Cartea Românească şi au fost prezentate volumele de teatru ale dramaturgului, printre care „Negustorul de începuturi de roman” , publicat de editura Polirom. “Stocul de carte s-a epuizat. Este îmbucurător că oamenii s-au întors spre cultură. Foarte mulţi şi-au dorit autograful lui Matei Vişiniec”, ne-a relatat Dan Mirea.

Artişti din Italia şi Austria

Din cele 500 de delegaţii prezente la festival a făcut parte Compania Telluris Associati – Pontedera, din Toscana, Italia care a prezentat spectacolul “Iluzionistul”, adaptare după “Teatrul descompus sau Omul-pubelă” al lui Matei Vișniec. Totodată, Teatrul Pygmalion, din Viena Austria, a prezentat piesa “Cină cu Gustav Klimt”, în regia lui N.D. Vlădescu.

Matei Vișniec a fost autorul cel mai jucat în cadrul festivalului, la care a fost prezent cu nu mai puțin de șase piese, dintre care două interpretate de tineri aflați pe drumul posibilei lor auto-descoperiri profesionale.

Trupele româneşti care au evoluat sau care urmează să evolueze până la încheierea festivalului pe scena teatrului reșițean sunt din Deva, Reșița, București, Satu Mare, Târgoviște, Galați, Oradea și Petroșani, Baia Mare, Oradea, București, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Sibiu, Sighișoara şi Bârlad. La acestea s-au adăugat de tineri amatori în afirmare din Făgăraș, Reșița și Petroșani.

Eminescu, readus pe scenă de George Custura

Sâmbătă, vor avea loc două spectacole. De la ora 18.00, Teatrul “Ariel”, din Râmnicu Vâlcea, care va pune în scenă specacolul “Între ciocan şi nicovală”, de Milos Nikolic, în regia lui Horaţiu Mălăiele. De la ora 20.30, va intra în scenă Teatrul “Sică Alexandrescu” Braşov, cu spectacolul “Scrisori Eminesciene”, realizat de actorul George Custura. “După 34 de ani, mă întorc la Reşiţa, la scena pe care m-am lansat ca actor. Este o emoţie pe care o resimt şi o trăiesc, ca pe un moment aparte din viaţa mea”, a declarat George Custura, pentru EVZ.

Ultimele două zile de festival vor continua după următorul program:

Duminică, 19 februarie

ora 18.00 Compania de Teatru “Dans Microbis” Sibiu

Spectacol: Bonnie & Clyde,  de Hugo Wolff

ora 20.30 Teatrul Pygmalion Viena (Austria)

Spectacol: Cină cu Gustav Climt, de Jacek Cygan

Regia artistică: N. D. Vlădulescu

Luni, 20 februarie

ora 18.00 Teatrul “Victor Ion Popa” Bârlad

Spectacol: Valsul Câinelui, de Al. Mardan şi Al. Tarasul

Regia artistică: Cristian Gheorghe

Ora 20.30 Teatrul de Vest Reşiţa

Spectacol: Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Ken Kesey

Regia artistică: Marius Oltean.

Activităţi culturale şi vernisaj de fotografie

Pe lângă cele 22 de reprezentaţii, de-a lungul  celor 11 zile de spectacole, festivalul a programat o serie de activităţi cultural precum workshop-uri, întâlniri cu profesori universitari ai facultăţilor de teatru din ţară, spectacole prezentate de către cercurile de teatru ale elevilor din liceele de specialitate din ţară, o zi dedicată copiilor, o alta – „Zilei Internaţionale a Cititului Împreună“, precum şi un „Remember George Drăgulescu – O viaţă în teatru“.

La finalul festivalului, între cele două spectacole de luni,  20 februarie, care încheie evenimentul cultural din Reşiţa, va avea loc, la ora 19.00,  Vernisajul expoziţiei de fotografie, „Scena ca o stradă”, în sala „Horaţiu Vornica” a Casei de Cultură din Reşiţa. Expoziţie organizată de Foto Club Banatul Montan