Festivalul „Clara Haskil”, un eveniment dedicat celei mai mari pianiste care s-a născut în România

Festivalul „Clara Haskil”, un eveniment dedicat celei mai mari pianiste care s-a născut în România

Festivalul Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” debutează astăzi, la Sibiu.

Ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este deschisă de muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional „Clara Haskil” de le Vevey, Elveția. Programul debutează la ora 19.30, cu lucrări de Claude Debussy, Franz Liszt, Heitor Villa-Lobos, precum și apogeul literaturii pianiste pentru pian solo, cele 24 de Preludii ale lui Frédéric Chopin.

Ediţia a doua a Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Clara Haskil” se desfăşoară până pe 2 noiembrie, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu, fiind primul proiect de talie internațională din România care onorează memoria legendarei pianiste de origine română. 

Una dintre suprizele celei de a II-a ediții ale Festivalului o reprezintă deschiderea proiectului înspre zona lecturilor publice. Maia Morgenstern va citi pagini din corespondenţa dintre doi mari muzicieni: Clara Haskil şi Dinu Lipatti. Un concert-lectură care își propune să ilustreze una dintre cele mai frumoase şi îndelungate prietenii care s-au legat vreodată între doi artiști de talie internațională, în ciuda diferenţei de vârstă. Festivalul a luat naştere la inițiativa pianistei Alina Azari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Clara Haskil a fost un copil-minune. S-a născut la 7 ianuarie 1895, la Bucureşti, într-o familie de evrei. În 1905, la vârsta de 10 ani, dă primul ei recital public, fără partitură. Mulţi ani va fi ţintuită la pat din cauza unei boli a coloanei vertebrale. Abia în 1921 revine cu recitaluri sau alături de muzicieni prestigioşi ca George Enescu, Pablo Casals, Eugene Zsaze, Dinu Lipatti.  Adevăratul success îl cunoaşt edupă cel de AL doilea Război Mondial. Cunoscătorii spun despre Clara Haskil că a fost cea mai bună interpretă a creaţiilor lui Mozart. Clara Haskil a murit la 7 decembrie 1960, la Bruxelles, în urma unui accident.