Francois Fillon, candidatul VÂNAT petnru greșeli. Ce alte ACUZAȚII i se mai aduc acum

Francois Fillon, candidatul VÂNAT petnru greșeli. Ce alte ACUZAȚII i se mai aduc acum

Francois Fillon este pus în fața unor noi acuzații: că nu a declarat un împrumut de 50.000 de euro

Candidatul de dreapta la preșeidnția Franței nu a spus nimic despre un împrumut fără dobândă obținut din partea miliardarului Marc Ladreit de Lacharrière, scrie presa franceză.

Francois Fillon, care deja este chemat în fața judecătorilor fiind anchetat pentru fraudă din banii publici, pentru că și-ar fi angajat fictiv soția la Parlament, este acuzat că a primit un împrumut nedeclarat de 50.000 de euro din partea unui om de afaceri miliardar, în 2013, conform dezvăluirilor făcute de săptămânalul Le Canard Enchainé.

Fillon nu a considerat că este necesar să declare public că a luat un împrumut de la miliardarul francez Marc Ladreit de Lacharrière. Avocatul lui Fillon a declarat pentru publicația citată că politicianul ar fi returnat, integral, deja împrumutul. Ziarul spune că Fillon a explicat anchetatorilor că a uitat pur și simplu să menționeze împrumutul în declarația sa de avere.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urmă cu cinci săptămâni, aceeași publicație declanșa cel mai mare scandal politic din această campanie electorală pentru prezidențiale, spunând că Fillon i-a aranjat soției sale o slujbă bine plătită din bani publici, fiind, timp de 15 ani, asistent parlamentar. Se pare că a asigurat același tip de slujbe și pentru copiii săi. Fillon, candidatul prezidențial al partidului Republicanii, este acum anchetat de judecător pentru mai multe capete de acuzare și neagă că ar fi încălcat legea.

Actualele acuzații se referă implicit și la un alt aspect al vieții lui Fillon, relațiile cu familia omului de afaceri Ladreit de Lacharrière. Acesta este director executiv al firmei Fimalac, un holding de servicii financiare, și are propria revistă literară,  La Revue des Deux Mondes.

Acuzațiile se referă la faptul că Fillon nu și-a declarat toate veniturile și situația financiară către agenția pentru transparență, ceea ce ar fi fost obligatoriu pentru persoanele care ocupă o funcție publică.

„Acest împrumut a existat, dar l-am plătit, nu este un eveniment”, a explicat avocatul lui Ladreit de Lacharrière pentru AFP.