Finul lui Victor Ponta urmărește desființarea Completelor de 5 judecători de la instanța supremă

Finul lui Victor Ponta urmărește desființarea Completelor de 5 judecători de la instanța supremă

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor discută luni după-amiază un proiect legislativ prin care se propune modificarea dispoziţiilor referitoare la completele de cinci judecători de la ÎCCJ.

Potrivit site-ului Camerei, proiectul a fost depus de deputatul PSD Marius Manolache şi vizează modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Actul normativ are aviz pozitiv din partea Consiliului Legislativ, iar Guvernul a dat un punct de vedere negativ.

Modificările ar viza scoaterea apelului de la Completul de cinci judecători de la instanţa supremă care judecă în penal înalţi demnitari şi foşti sau actuali miniştri. Acestea au explicat că în prezent toţi inculpaţii au două căi de atac, iar dacă modificările din proiect ar fi aprobate, acestea ar avea ca efect ca la ÎCCJ să existe doar o cale de atac. Astfel, dacă înalţii demnitari ar primi la instanţa de fond achitare sau condamnare cu suspendare, calea de apel nu ar mai putea fi exercitată. La şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor este aşteptată Livia Stanciu, preşedinta ÎCCJ.

Ne puteți urmări și pe Google News