Fiole cu VARIOLĂ din anii '50, la Washington. FBI anchetează cazul

Fiole cu VARIOLĂ din anii '50, la Washington. FBI anchetează cazul

FBI anchetează descoperirea la Washington a unor fiole cu virusul variolei. Recipientele au fost găsite într-un depozit al Agenţiei americane pentru medicamente (FDA)m erau etichetate "variolă" şi păreau să dateze din anii '50, au anunţat marţi autorităţile.

Potrivit AFP, citată de Mediafax, fiolele au fost găsite într-un colţ al unui depozit local, într-un laborator al FDA, situat la Bethesda, în apropiere de capitala americană şi au fost transportate la un laborator ultrasecurizat al CDC din Atlanta.

Nu există nicio dovadă că fiolele au fost deschise şi "oficialii desemnaţi să se ocupe de securitatea sanitară nu au identificat niciun risc de expunere în cazul laboranţilor sau persoanelor din exterior", a afirmat CDC.

 Virusul variolei 

Ne puteți urmări și pe Google News

Primele teste au identificat virusul variolei şi vor fi făcute analize suplimentare pentru a stabili dacă virusul este viabil sau capabil să se dezvolte în cultură.

"Aceste analize vor dura peste două săptămâni. După aceea, eşantioanele vor fi distruse", au precizat autorităţile.

"Dacă virusul variolei este decelat sub o formă viabilă, vom invita Organizaţia Mondială a Sănătăţii să asiste la distrugerea acestor eşantioane aşa cum a fost cazul atunci când am găsit eşantioane de variolă în afara celor două depozite oficiale".

Boala a fost eradicată 

Doar două zone de stocare au fost omologate în lume prin acorduri internaţionale pentru conservarea unor eşantioane de variolă: laboratoarele CDC din Atlanta şi Centrul naţional de cercetare în virologie şi biotehnologie din Novosibirsk în Rusia.

Fiolele au fost descoperite la 1 iulie de angajaţi ai campusului FDA la Bethesda care se ocupau de mutarea în sediul FDA. Ancheta a fost încredinţată FBI şi agenţilor specializaţi ai CDC.

Variola este o boală infecţioasă de origine virală, extrem de contagioasă, care poate fi mortală. Ea a fost eradicată graţie unui program mondial de vaccinare. Ultimul caz în Statele Unite datează din 1949, iar ultimul în lume a fost identificate în Somalia în 1977.