Firea a CENZURAT un spectacol cu IMAGINI de la PROTESTELE din Piața Victoriei | VIDEO

Firea a CENZURAT un spectacol cu IMAGINI de la PROTESTELE din Piața Victoriei | VIDEO

Un spectacol organizat de publicația "Decat o revista" (DOR) la teatrul Metropolis a fost anulat după ce conducerea teatrului a aflat ca vor fi difuzate și imagini din timpul protestelor din Piața Victoriei. Metropolis se află în subordinea Primariei București, condusă de Gabriela Firea.

"Ieri, după repetițiile tehnice, am fost informați de teatru că momentul e nepotrivit. Am răspuns spunând că nu considerăm filmul nepotrivit, că nu acceptăm să ne cenzurăm conținutul, mai ales pe criterii care nu țin de propria judecată curatorială și editorială. Am cerut o poziție oficială. Ni s-a răspuns așa:

„E de datoria noastra, ca instituție de cultură publică, să rămânem neutri față de sfera politicului, să nu aderăm la niciun fel de manifestare cu caracter politic în sfera publică. Ori o mica parte din evenimentul vostru, cu sau fără voie, frizează sfera politică față de care noi trebuie să ne păstram echidistanți.

Nu ne propunem să vă cenzurăm sau să dictăm conținutul manifestării noastre, vă solicitam doar să respectați îndatoririle spațiului în care ați ales să vă desfășurați activitatea".

Ne puteți urmări și pe Google News

Nici în contract, nici în altă comunicare precedentă, nu a existat vreo referire la limitări artistice., este mesajul postat pe pagina de Facebook a revistei DOR.

Chiar dacă reprezentanții teatrului Metropolis au anunțat anularea evenimentului, cei de la DOR au spus că vor ține spectacolul la o dată ulterioară "în condițiile noastre". De asemenea, reprezentanții revistei au precizat că-i vor anunța personal despre modalitatea în care își pot recupera banii cei care au cumpărat bilete la spectacol.

Directorul teatrului Metropolis este actorul George Ivașcu.