Firma directorului RAAPPS Georgian Surdu repara imobilele Regie. Cu toate acestea, el nu a fost arestat. Motivarea judecătorului

Firma directorului RAAPPS Georgian Surdu repara imobilele Regie. Cu toate acestea, el nu a fost arestat. Motivarea judecătorului

Judecătorul Mihai Bălănescu de la Tribunalul București și-a motivat deciza de a-l cerceta sub control judiciar pe Gabriel Georgian Surdu, directorul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Potrivit acestuia, DNA trebuia să dovedească folosirea aparatului pentru bruiajul telefoanelor, deși la percheziția de la biroul său au găsite două astfel de dispozitive.

În lege se arată că măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăâi, în cursul urmaririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune. Bălănescu arată că „există doar indicii temeinice care sunt în măsură să determine o suspiciune rezonabilă în sensul comiterii de către inculpat  a infracţiunii pentru care este  cercetat”. În plus „în prezent, nu există probe care să ateste măcar la un standard ,,minim,, ca inculpatul Surdu Georgian controla sau că avea un interes in SC Construct Co Grup SRL  sau SC Devopia Consulting SRL.

Judecătorul mai reține faptul că, „deși SC Construct Co Grup SRL a efectuat lucrări la imobile aflate în administrarea RAAPPS, în baza unor licitatii câștigate, precum și relația dintre inculpat și suspect, nu dovedesc susținerile Parchetului”, se mai arată în documentele instanței.

Probe ignorate

Ne puteți urmări și pe Google News

La biroul lui Surdu s-au găsit dispozitive de bruiat semnalul telefoanelor mobile. Mihai Bălănescu susține că procurorii nu au demonstrat că Surdu le-ar fi folosit la așa ceva. „În ceea ce priveste dispozitivele generatoare de zgomot si dispozitivul inscripţia „Gsm Box Protection Against Spy Phones”, nu există probe în sensul folosirii la bruiajul discuțiilor ambientale sau telefonice”, susține judecătorul. EVZ a arătat că înalți funcționari publici, specialiști în achiziții publice, îl consultau pe Surdu de la RAAPPS în afacerile sale cu Statul.

Nouă telefoane în birou

DNA a cerut arestarea lui Surdu pentru că reprezintă un pericol social, fiind specialist în a ”anihila” probe. În acest sens, în referat se arată că în biroul directorului RA-APPS, s-au găsit două dispozitive de bruiaj, pentru a-și proteja discuțiile ambientale și cele telefonice, de eventuale monitorizări ale DNA și SRI. De asemenea, au fost descoperite nouă telefoane mobile în biroul său de la RA-APPS, iar în mașina sa, alte trei telefoane mobile și un dispozitiv special, cu inscripția ”Gsm Box Protection Against Spy Phones”.

Faptele

Georgian Gabriel Surdu, este suspectat că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent suspendat din funcţie, să-i faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări în judeţul Buzău pentru SC Construct CO Group SRL, firmă pe care o conducea printr-un intermediar. Cristinel Bîgiu ar fi fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu şi l-ar fi sprijinit să obţină un contract de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenţiei sale pe lângă primarul localităţii buzoiene fiind solicitat 8% din valoarea contractului, au precizat sursele citate.

În acest sens, Bîgiu l-ar fi prezentat pe Horaţiu Daniel Vidan Popa primarului localităţii Ghergheasa, iar în 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa şi SC Construct Co Group SRL administrată de Vidan, a fost încheiat contractul de lucrări de proiectare şi execuţie privind "Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, judeţul Buzău", în valoare de 48.678.773,89 lei, respectiv aproape 11 milioane de euro.

Funcționari publici cu firme

Firma de consultanță prin care directorul RA-APPS Georgian Gabriel Surdu își derula afacerile este Devopia Consulting. Administratorul acesteia, Adrian Oancea, a primit 380.000 de lei pentru că „a pus umărul” la câștigarea licitației de 11 milioane de euro pentru modernizarea unor drumuri în comuna Ghergheasa din Buzău. Devopia Consulting este condusă de patru persoane, fiecare cu câte 25 procente. Societatea este administrată de Adrian Oancea , ceilalți acționari fiind Ioan Codrin Vulcu, Horia Marian Mărășoiu și George Bogdan Olaru.

Mega contract de 11 milioane de euro

Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Surdu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut şefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale, pe care o conducea printr-un intermediar, obţinerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro. Decizia tribunalului nu este definitivă și ea urmează să fie atacată la Curtea de Apel București.