Firmele de casă ale baronului PSD Bunea Stancu continuă să câștige licitații de milioane de lei

Firmele de casă ale baronului PSD Bunea Stancu continuă să câștige licitații de milioane de lei

Societățile Concivia şi Tancrad au primit lucrări de 8,3 milioane de lei în comua brăileană Roșiori. Cele două SRL-uri sunt implicate și în ancheta DNA ce-l privește pe Gheorghe Bunea Stancu

Două contracte privind amenajare și modernizare drumuri din comuna Roşiori, condusă de primarul PSD-, Neculai Soceanu, către compania Tancrad și către firma despre care procurorii DNA presupun că este controlată de Gheorghe Bunea Stancu, Concivia. Prima firmă a primit 6,8 milioane de lei, iar a doua 1,5 milioane de lei, precizează publicația Obiectiv de Brăila.

În ambele situaţii finanţarea vine din fonduri publice, după cum se preciează în anunţurile de atribuire aferente celor două achiziţii, anunțuri citate de reporteriii de la Obiectiv de Brăila.

PRIMUL CONTRACT

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul contractului câştigat de firma gălăţeană, este vorba despre modernizarea unor străzi de interes local din comuna Roşiori, precum şi satele arondate Florica şi Colţea, pe o lungime totală de 11,85 kilometri (9 străzi în localitatea Roşiori în lungime de 10 km, 2 străzi în localitatea Florica în lungime de 350 m şi 2 străzi în localitatea Colţea în lungime de 700 m). Valoarea estimată a achiziţiei a fost de 6,984 milioane lei, fără TVA, însă, în final, atribuirea s-a făcut la preţul oferit de către "Tancrad", ca singur ofertant, adică la valoarea de 6,881milioane lei fără TVA.

AL DOILEA CONTRACT

În ce priveşte al doilea contract, cel ajuns la "Concivia", obiectul acestuia îl constituie amenajarea de acostamente cu o lăţime de 0,75 m, de rigole cu o lăţime de 1,35 m şi adânci de 0,4 m, plus spaţii verzi cuprinse între şanţuri şi trotuare, spaţii de parcare, inclusiv accese carosabile în curţi şi trotuare din beton asfaltic. Valoarea estimată a achiziţiei a fost de 1,89 milioane lei fără TVA, iar atribuirea s-a făcut la preţul de 1,469 milioane lei, fără TVA.

De precizat că atât "Concivia" cât şi "Tancrad" sunt în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie în mega-dosarul care-l vizează pe fostul preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Dosarul DNA

În data de 2 octombrie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi încă 12 funcţionari salariaţi ai CJ Brăila. Pe lista inculpaţilor apar şi trei societăţi de construcţii, respectiv Concivia SA, Tancrad SRL Galaţi şi subsidiara brăileană Tancrad Construct, prin care s-a derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimişi în faţa instanţei ridicându-se la 19. În cauză s-a dispus luarea unor măsuri de indisponibilizare a bunurilor inculpaţilor în vederea asigurării reparării prejudiciului.

Mai precis, a fost instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin, a 6 funcţionari ai CJ Brăila şi a celor 3 firme. Potrivit DNA, prejudiciul produs de inculpaţi, prin atribuirea unor contracte firmelor favorite, se ridică la aproape 3 milioane de lei. Contractele "cu dedicaţie" aveau ca obiect efectuarea unor lucrări de asfaltare drumuri - SC Tancrad SRL Galaţi şi SC Tancrad Construct SRL Brăila, respectiv reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila - SC "Concivia SA.