PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

FISCUL, amendat pentru lista datornicilor. ANAF contestă

Autor: | | 1 Comentarii | 308 Vizualizari
Lista ANAF cuprinde datorii mai mari de 1.500 de lei ]nregistrate de persoane fizice
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost amendată cu 16.000 de lei de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), ca urmare a deciziei ANAF de a publica pe Internet lista cu persoanele fizice având restanţe mai mari de 1.500 de lei.

ANAF a încălcat prevederile Legii 677/2001, întrucât a prelucrat şi publicat pe alt site de Internet decât pe propria pagină o listă a persoanelor fizice care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale restante, organizată în funcţie de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte şi actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situaţia reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă, a comunicat ANSPDCP.

Potrivit autorității, ANAF nu a asigurat informarea completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poştă, nici în cadrul informaţiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor.

'„Pentru faptele constatate, au fost aplicate următoarele sancţiuni: amendă în cuantum de 11.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 4 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 şi art. 8 din OG nr. 2/2001; amendă în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 32, raportat la art. 12 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 5, art. 6 şi art. 8 din OG nr. 2/2001”', se precizează în comunicat.

Poziția ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că va contesta sancţiunile aplicate de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Amenda nu are ca obiect abateri privind legalitatea publicării listei persoanelor fizice cu restanţe fiscale, ci probleme de ordin tehnic privind modalitatea publicării, scrie într-un comunicat al ANAF.

„ANAF, prin publicarea listei debitorilor cu restanţe fiscale, a respectat drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor fizice. Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a verificat ANAF fără a constata vreo abatere privind fondul legalităţii publicării listei persoanelor fizice cu restanţe fiscale. În schimb, ANSPDCP susţine că a identificat probleme tehnice de formă privind modalitatea publicării, respectiv publicarea unor date neactualizate privind 7 persoane din 187.320, pe alt site de internet decât propria pagina şi informare incompletă privind prevederile Legii 677/2001”, se menţionează în comunicat.

 

 


Tag-uri: anaf, ANSPDCP, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, amenda, lista, datorii
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului FISCUL, amendat pentru lista datornicilor. ANAF contestă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii