Fiul unui primar din Cluj a fost prins de radar cu 130 km/h la volanul maşinii primăriei

Fiul unui primar din Cluj a fost prins de radar cu 130 km/h la volanul maşinii primăriei

Fiul unui primar din judeţul Cluj a fost prins de aparatul radar circulând cu o viteză de 130 de km/h, într-o zonă unde circulaţia este restricţionată la 60 de km/h. Maşina cu care circula tânărul aparţine Primăriei, condusă de tatăl său.

Bogdan Victor Iancu este din comuna clujeană Căpuşu Mare, aceeaşi comună unde tatăl lui este primar.

Pentru viteza cu care circula, polițiștii l-au sancţionat cu amendă și reținerea permisului pentru 90 de zile, însă decizia agenților rutieri a fost contestată de tânăr.

În contestaţia făcută, vitezomanul nu recunoaşte că ar fi mers cu viteză mare deoarece autoturismul cu care circula, Loganul Primăriei Căpuşu Mare, nu ar prinde o asemenea viteză, scrie News Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Poliţiştii rutieri au depistat cu aparatul radar un tânăr care circula pe raza comunei Căpuşu Mare, pe DN1 E 60, cu 130 de km/h. În cauză, tânărul a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile", a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.