Flagrant în SECŢIA DE POLIŢIE. O mamă riscă ÎNCHISOARE pentru că a încercat să-şi apere fiul

Flagrant în SECŢIA DE POLIŢIE. O mamă riscă ÎNCHISOARE pentru că a încercat să-şi apere fiul

O persoană a fost prinsă în flagrant în timp ce oferea 400 de euro unui agent de poliţie

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au prins în flagrant o persoană în timp ce oferea cu titlu de mită suma de 400 de euro unui agent de poliţie din cadrul IPJ Mureş - Secţia de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti - Post de Poliţie Sângeorgiu de Mureş, în scopul de a nu-i întocmi fiului său dosar penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier, potrivit agerpress. 

''În fapt, la data 2.03.2017, un poliţist a formulat un denunţ cu privire la faptul că, în ziua anterioară, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu pe linie rutieră, l-a depistat în trafic pe H.S.Z., conducând un autoturism deşi avea permisul de conducere suspendat, sens în care i-a întocmit dosar penal. Cu această ocazie, bărbatul a promis poliţistului o sumă de bani, în mod repetat, în scopul de a nu-i fi întocmite documentele specifice în cauză. În aceeaşi zi, H.E., mama conducătorului auto, l-a contactat pe un alt poliţist din cadrul aceluiaşi post de poliţie pentru a-l întreba dacă are posibilitatea să rezolve problema fiului ei, prin oferirea unei sume de bani agentului denunţător. La data de 3.03.2017, H.E. s-a prezentat la postul de poliţie pentru a încerca să rezolve problema privind dosarul penal al fiului său, prilej cu care ofiţerii SJA Mureş şi procurorul de caz au realizat acţiunea de prindere în flagrant'', se arată în comunicat, potrivit agerpress. 

După audierile efectuate de procuror, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile faţă de femeie, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită

Ne puteți urmări și pe Google News