FLAGRANT LA „RECHINI”. Control la aeroporturi: 150 de taximetriști au fost PRINȘI CU NEREGULI

controale-taxi
Autor: | | 0 Comentarii | 560 Vizualizari

Aproape 150 de amenzi au fost aplicate taximetriștilor, în urma unei acțiuni desfăşurate în zona a cinci aeroporturi internaţionale, pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane. Polițiștii de la Direcția Transporturi și de șa Poliția Rutieră au descoperit șoferi de taxi beți la volan, mașini cu defecțiuni tehnice și „rechini” care cereau prețuri uriașe pentru a-i transporta pe clienți.

Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat, vineri, o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,taxi”, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă - Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca, Iași şi Timișoara.Poliţiştii au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.Pe parcursul activităţilor, echipele de control au verificat 416 autovehicule.Poliţiştii au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 la Legea 38/2003 privind taximetria şi 131 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De asemenea, au fost retrase patru certificate de înmatriculate, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege şi 2 permise de conducere a fost reţinute. Pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice a fost întocmit un dosar penal.Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat jandarmi și specialişti din cadrul altor instituții cu atribuții în domeniu.Iași:taxi cu defecțiuni la direcțiePrintre exemplele de nereguli constatate de oamenii legii, Poliția Română arată cazul unui bărbat de 34 de ani, din municipiul Iaşi, care a efectuat transport de persoane în regim taxi în zona Aeroportului Internaţional Iaşi. La controlul efectuat, s-a constatat că autovehiculul pe care îl conducea prezintă defecţiuni tehnice la mecanismul de direcţie. Persoanei în cauză i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Ca măsură tehnico-administrativă, s-a reţinut certificatul de înmatriculare al autovehiculului.   București:amendă pentru anvelope uzateUn bucureştean de 34 de ani, care a efectuat transport de persoane în regim taxi în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Otopeni, cu un autoturism având anvelopele uzate, a fost sancţionat contravenţional. Ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare. Arad: transporta clienți fără asigurare Un alt bărbat de 43 de ani, din Arad, care a efectuat transport de persoane în regim taxi în zona Aeroportului Internaţional Timişoara, cu un autovehicul având dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare expirată şi fără să deţină asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, a fost sancţionat contravenţional.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi