PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Artă sau INDECENŢĂ? Ce fac aceste femei lasă milioane de bărbaţi cu gura căscată, dar le APRINDE şi IMAGINAŢIA PERVERSĂ | GALERIE FOTO

Autor: | | 0 Comentarii | 34729 Vizualizari
Foste gimnaste sau pur şi simplu dotate cu o elesticitate uimitoare, aceste femei ajung să răsucească şi cele mai rigide minţi. Ce fac ele este de-a dreptul uimitor. Iată care sunt cele mai flexibile femei din lume.

Contorsionismul este o adevărată artă. Mobilitatea pe care o au unii oameni este uneori înăscută, alteori vine din foarte multă muncă în sala de gimantică. Rezultatul este însă uimitor de fiecare dată.

După antrenamente intense, de la cele mai mici vârste, aceste femei ajung să dobândească o flexibilitate ieşită din comun, reuşind să stea în orice poziţie, oricât de imposibilă ar părea.

În trecut contorsiniştii se găseau doar la circ, în prezent femeile care posedă astfel de calităţi ajung să apară în pictoriale sexy care stârnesc imaginaţia bărbaţilor din întreaga lume. 

Puteţi vedea în Galeria Foto de mai sus cele mai umitoare femei contorsioniste, care ajung la performanţe pe care o persoană obişnuită nu şi le poate imagina.



DEZMĂŢ CULINAR: UCIGAŞII CALORICI cu ketchup, maioneză şi muştar sunt doriţi de toată lumea. Vezi cum arată cele mai MONSTRUOASE preparate | GALERIE FOTO

Mâncare de Cartea RecordurilorMâncare de Cartea RecordurilorMâncare de Cartea RecordurilorMâncare de Cartea Recordurilor

 

 

 


Nunta evreilor ultra-ortodocşi: ÎNĂBUŞITĂ într-un val de dantelă şi mărgele, mireasa este trasă de o panglică în mijlocul încăperii, sub privirile a mii de bărbaţi | GALERIE FOTO

NuntăNuntăNuntăNuntă

 

 

 


DA, EXISTĂ! Imaginea lor ţi se întipăreşte pe retină. Ele sunt cele mai BIZARE FEMEI din lumea aceasta | GALERIE FOTO

Aceste femei au Aceste femei au Aceste femei au Aceste femei au

 

 

 


Ce SURPRIZĂ au avut rangerii americani când au vrut să cucerească Pointe du Hoc, cel mai mare depozit de arme al lui Hitler | GALERIE FOTO

Pointe du HocPointe du HocPointe du HocPointe du Hoc

 

 

 


FANTOMA din ABIS: Cercetătorii sunt BULVERSAŢI de CREATURĂ ASCUNSĂ în adâncurile mării | GALERIE FOTO

caracatița fantomăcaracatița fantomăcaracatița fantomăcaracatița fantomă

 

 

 


 


Tag-uri: femei contorsinosite, contorsionism, femei flexibile, femei, cele mai flexibile femei, ce pot face aceste femei, gimnastica
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Artă sau INDECENŢĂ? Ce fac aceste femei lasă milioane de bărbaţi cu gura căscată, dar le APRINDE şi IMAGINAŢIA PERVERSĂ | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi