Focar de păduchi în şcolile româneşti

Focar de păduchi în şcolile româneşti

Sute de elevi din toată ţara au contractat unii de la alţii pediculoză, iar situaţia pare să capete proporţii. În mod paradoxal, multe dintre cazurile descoperite se înregistrează în oraşele mari.

La mai bine de o lună de la încheierea vacanţei intersemes triale a elevilor, aproape că nu mai găseşti şcoală în România în care să nu existe cel puţin un caz de pediculoză. Triajul epidemiologic efectuat la reînceperea cursurilor a scos la iveală faptul că cei mai mulţi copii infestaţi cu paraziţi locuiesc în mediul rural, dar nici colegii lor mai avuţi, din oraşe, nu duc lipsă de "chiriaşi". Circa 240 de şcoli din Botoşani, spre exemplu, se confruntă cu mici focare de păduchi. În urma unui control recent al inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică Botoşani (DSP) au fost depistaţi 140 de copii infestaţi. Paraziţi şi la şcolile cu ştaif Acum o săptămână, Şcoala Generală din comuna gorjeană Padeş a fost amendată de autorităţile sanitare cu 10.000 de lei pentru abateri grave în privinţa regulilor de igienă, după ce s-au descoperit opt cazuri de elevi cu păduchi. Şi în Dolj s-au raportat, la începutul lunii martie, 190 de elevi cu pediculoză, dintre care 123 proveneau din mediul urban. La Liceul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara, unul dintre cele mai bine cotate din judeţ, problema păduchilor a iscat un adevărat scandal. Părinţii elevilor care învaţă aici în clasele primare, s-au revoltat după ce le-au venit copiii acasă cu ouă de păduchi în păr, iar autorităţile şcolare, în loc să ia măsuri, ar fi încercat să ascundă totul. Iniţial, şase elevi au fost găsiţi cu pediculoză la începutul anului, iar după vacanţa intersemestrială, numărul acestora a ajuns la zece. Părinţii, puşi să facă pe asistentele Medicul şcolar al unităţii, dr. Rodica Popa, susţine că "au fost patru cazuri, din aceeaşi clasă a doua, care au apărut după ce copiii au fost plecaţi într-o tabără, în vacanţa de iarnă". Ulterior, focarul de infecţie s-a extins la alţi patru copii din clase diferite. În şcoală, situaţia se cunoştea de câteva luni bune. "Noi am descoperit acum că unii părinţi ştiau că au fost cazuri de pediculoză între copii încă din luna decembrie. Niciodată învăţătoarea nu a spus nimic, ca acum să ne trezim că micuţii sunt infestaţi. Ştie toată lumea cât de rapid se împrăştie păduchii", se plânge Remus Runcan, tatăl unuia dintre elevi. Mai mult, părinţii au fost instruiţi de dascăli să-şi verifice de paraziţi proprii copii. "Ştiu de două săptâmâni de la copil că sunt păduchi în clasă şi ieri am înţeles că a mai apărut un caz. Doamna ne-a spus să îi căutăm noi pe copii, pe motiv că asistenta medicală e în concediu", povesteşte Mihaela Paleacu, mama unui elev de clasă primară. Record de infestări în Capitală Deşi situaţia economică a bucureştenilor este mai bună decât în restul ţării, elevii de aici au întregistrat un record negativ în materie de cazuri de pediculoză. În urma triajului epidemiologic efectuat de reprezentanţii DSP Bucureşti în perioada 6 – 13 ianuarie 2014 şi la care au participat peste 90% din totalul preşcolarilor şi elevilor din Capitală, s-au depistat 242 de cazuri de pediculoză. Medicul de familie Tereza Franciuc spune că, de regulă, copiii infestaţi provin din familii sărace, unde regulile de igienă se respectă din an în Paşte. "În grădiniţe, mai ales, apar mici focare de păduchi, pentru că micuţii mai dorm câte doi în pat. Aşa se face că un copil perfect curat poate lua paraziţii. Tratamentul cu soluţii speciale durează trei-patru zile" , spune medicul. „Chiar şi cei mai curaţi copii se pot alege cu păduchi, dacă stau în colectivitate cu purtători.” TEREZA FRANCIUC, medic de familie