Forţele speciale din Paris le cer jurnaliştilor să nu divulge locul unde se află teroriştii, dar postează pe Facebook poze din timpul operaţiunii

Forţele speciale din Paris le cer jurnaliştilor să nu divulge locul unde se află teroriştii, dar postează pe Facebook poze din timpul operaţiunii

Situaţie tragico-amuzantă în Paris. Forţele speciale care sunt pe urmele teroriştilor care au ucis 12 persoane în atacul de la Charlie Hebdo le-au transmis reporterilor indicaţii despre cum să difuzeze materialele jurnalistice la tv, iar asta pentru ca nu cumva să se afle locaţia unde se află cei doi extremişti vinovaţi pentru haosul din Franţa. Culmea este că pe Facebook-ul instituţiei se postează imagini chiar de la tipografia unde autorităţile urmează să acţioneze în forţă.

Atacul terorist s-a soldat cu 12 morţi şi cinci răniţi

Franţa este în doliu. Ieri, în Paris a avut un atac armat terorist în urma căruia au murit 10 jurnalişti şi doi poliţişti. Alte cinci persoane au fost rănite. Săptămânalul Charlie Hebdo este de mai multă vreme ţinta fundamentaliştilor musulmani.

Revista săptămânală de satire şi umor care îl ironizau pe profetul Mahomed sau luau în derâdere jihadul a fost atacată din acest motiv. De altfel, ultimul desen al directorului general al săptămânalului, Charb, publicat în cea mai recentă ediţie a săptămânalului, se referă la eventualele atentate de după Sărbători.

Ne puteți urmări și pe Google News