Fost inspector principal la Poliţia Mărăşeşti, trimis în judecată după ce a furat bijuteriiile recuperate de la un hoț

Fost inspector principal la Poliţia Mărăşeşti, trimis în judecată după ce a furat bijuteriiile recuperate de la un hoț

Procurorii DNA Galaţi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Marius-Maricel Vîrlan, inspector principal de poliţie în cadrul IPJ Vrancea - Poliţia Oraşului Mărăşeşti la data faptelor, acuzat de mai multe fapte de corupţie.

Vîrlan este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (8 infracţiuni), fals intelectual (2 infracţiuni), uz de fals (2 infracţiuni), luare de mită, favorizarea infractorului şi înşelăciune.

  • DNA precizează că, în 2013, Marius Vîrlan a efectuat diverse activităţi specifice (controale, cercetări la faţa locului) la mai multe societăţi comerciale şi în aceste împrejurări, fie a ridicat documente de evidenţă contabilă, precum şi sume de bani, fără temei legal şi fără a înregistra actul de control în evidenţele poliţiei, fie a întocmit două dosare penale pentru fapte care constituiau în realitate contravenţii şi a ridicat bani fără justificare legală şi fără să îi depună la poliţie.

"Pentru a justifica deschiderea unuia dintre cele două dosare penale, a întocmit acte procesuale în fals şi, pe baza acestora, a formulat propuneri pe care le-a înaintat procurorului de caz. În 2014, acelaşi inculpat, în cadrul cercetărilor pe care le-a efectuat într-un alt dosar penal, deşi a recuperat o parte din bunurile sustrase persoanelor vătămate din acea cauză (bijuterii din metale preţioase), nu a depus întreaga cantitate a acestora la Banca Naţională - Filiala Buzău, astfel cum cereau prevederile legale, însuşindu-şi diferenţa (apreciată la 28.000 lei potrivit părţii vătămate)", se arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că, pentru a ascunde sustragerea unei părţi a bijuteriilor recuperate, el a întocmit în fals un proces-verbal de predare-primire a acestora către părţile vătămate din acel dosar.

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Anchetatorii au mai reţinut că Marius Vîrlan a pretins şi a primit de la cumpărătorul unor bunuri furate suma de 200 lei pentru a nu mai continua cercetările faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire. De asemenea, ofiţerul de poliţie nu a înregistrat denunţul formulat privind săvârşirea unei infracţiuni de furt.

DNA mai precizează că, în perioada mai - iulie 2014, pe fondul unei cercetări penale pe care o efectua, el a pretins persoanei cercetate 5.850 lei pentru acoperirea prejudiciului, bani pe care însă şi i-a însuşit.

"În contextul altor cercetări penale, a primit de la persoanele cercetate suma de 2.000 lei în vederea remiterii acestei sume de bani către partea vătămată, din care a remis în fapt doar 700 lei, iar diferenţa şi-a însuşit-o", se mai spune în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.