Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu a fost eliberată

Fosta judecătoare Veronica Cîrstoiu a fost eliberată

Veronica Cîrstoiu și fiul ei, Florin Cergan, vor fi judecați sub control judiciar. Decizia a fost luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cîrstoiu a stat în închisoare un an și o lună.

Veronica Cîrstoiu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia Sector 4 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată, să nu depăşească limitele teritoriului României, fără încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată. ”Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Cîrstoiu Veronica, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.26/UP din 9 august 2013 emis în baza încheierii din 9 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia instanței.  În cazul fiului acesteia, care avea interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, judecătorii au dispus ca acesta să nu poată părăsi România.

Acuzațiile

În august 2013, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, şi fiul acesteia au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul sumelor totalizând peste un milion de euro pentru soluţii favorabile în procese. Veronica Cârstoiu este cercetată pentru corupţie, iar fiul ei a fost reţinut pentru că ar fi intermediat primirea a 50.000 de euro de către aceasta, de la mai multe persoane care doreau soluţii favorabile în unele dosare şi care ar fi dat anterior un milion de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bani de la Dinel Staicu

Potrivit rechizitoriului DNA, în cursul lunii februarie 2012, Cîrstoiu Veronica, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, a primit, prin Dascălu Adriana, suma de aproximativ 630.000 euro de la Staicu Dinel, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, intr-un dosar in care fusese condamnat la 7 ani închisoare (fraudarea Băncii Internationale a Religiilor). Banii au fost primiţi prin medierea lui Staicu Marian (fratele lui Staicu Dinel) şi a inculpatei Popescu Carmen Ioana.

A anulat o pedeapsă

La 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Cîrstoiu Veronica, a pronunţat decizia prin care a fost înlăturată pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Staicu Dinel în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. "În scopul menţionat, anterior pronunţării deciziei, Dascălu Adriana a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro şi, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinşi, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor", se mai arată în comunicat.

Achiziție de case

Potrivit DNA, pentru a disimula originea ilicită a banilor primiţi (suma de aproximativ 630.000 euro) judecătoarea Cîrstoiu Veronica a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiţi sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în Bucureşti, la preţul de 636.642,8 lei). Raportat la intervenţiile făcute în favoarea inculpatului Dinel Staicu (în dosarul fraudării BIR) prima faptă de corupţie, în ordinea cronologică a evenimentelor, s-a consumat în perioada februarie - martie 2011, când inculpata Dascălu Adriana a pretins suma de 500.000 euro de la inculpatul Staicu Dinel, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală care intrau în compunerea completului învestit să soluţioneze recursul, în dosarul în care acesta era judecat pentru fraudarea BIR.

Șpăgi de sute de mii de euro

"În condiţiile în care Staicu Dinel refuzase propunerea iniţială şi după ce a primit decizia definitivă de condamnare şapte ani închisoare, Dascălu Adriana a pretins din nou, de la inculpatul Staicu Dinel, în perioada august - septembrie 2011, suma de 500.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe în beneficiul acestuia o hotărâre favorabilă, constând în admiterea unei contestaţii în anulare şi înlăturarea pedepsei definitive de 7 ani închisoare", arată sursa citată. Ulterior, Dascălu Adriana, a primit de la Staicu Dinel, prin intermediul fratelui său Staicu Marian, suma de 500.000 euro, în scopul specificat mai sus, însă a restituit banii în întregime, întrucât , la acea dată, beneficiul promis nu a fost obţinut. Demersurile în vederea intervenţiei au fost reluate de Dascălu Adriana în a doua jumătate a anului 2011, fiind finalizate, aşa cum am menţionat mai sus, prin admiterea contestaţiei în anulare, în schimbul sumei de bani.

Bani prin intermediul fiului

În cursul lunii iulie 2013, judecătoarea Cîrstoiu Veronica a acceptat promisiunea lui Dascălu Adriana privitoare la darea sumei de 50.000 euro, iar, ulterior, în ziua de 8 august 2013, a şi primit acel folos prin intermediul fiului său, inculpatul Cergan Florin, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pentru a o determina să pronunţe o hotărâre favorabile unei persoane, într-un dosar penal aflat în recurs. DNA precizează că în acelaşi scop, Dascălu Adriana pretinsese, în perioada 30 mai - 8 iulie 2013 suma de 60.000 euro, iar, ulterior, după ce a primit o primă tranşă de 10.000 euro, a majorat folosul pretins şi a solicitat diferenţa până la 100.000 euro. În ziua de 27 iulie 2013, Dascălu Adriana a primit, cu ajutorul lui Zgăbei Giorgel, suma pretinsă de 100.000 euro.

Chirie falsă

În perioada ianuarie 2008 - iunie 2013, având funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Cîrstoiu Veronica a indus în eroare, cu ajutorul inculpatei Cucianu Marilena, pe funcţionarii din cadrul Departamentului economic al aceleiaşi instanţe, prin folosirea lunară (cu excepţia lunii iunie 2010) a 65 înscrisuri pe care le-a falsificat. Înscrisurile respective atestau, în fals, faptul că Cîrstoiu Veronica deţinea calitate de chiriaş în temeiul a două contracte de închiriere încheiate succesiv cu inculpata Cucianu Marilena şi cu o altă persoană. In acest fel, judecătoarea Cîrstoiu Veronica a obţinut pentru sine şi pentru Cucianu Marilena un folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei. Fapta a cauzat o pagubă de 140.064 lei în dauna Curţii de Apel Bucureşti.

De dragul fratelui

În cursul lunii aprilie 2012, acţionând în coautorat cu inculpatul Băgia Lucian, Dascălu Adriana a pretins suma de 350.000 euro de la Staicu Marian, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală, astfel încât, la judecarea recursului, fratele său Dinel Staicu să fie pus în libertate într-un dosar în care era judecat în stare de arest preventiv (dosarul Transgaz). Ulterior, inculpatul Băgia Lucian a primit, în scopul anterior menţionat, suma de 1.900.052 lei (reprezentând, la acea dată, echivalentul a aproximativ 420.000 euro, ce includea cei 350.000 euro pretinşi pentru coruperea judecătorilor şi TVA aferentă), în temeiul unui contract fictiv de asistenţă juridică.

Au intervenit în ECRIS

În cursul lunii iulie 2013,  Dascălu Adriana a pretins, prin intermediar, suma de 150.000 euro de la inculpatul Staicu Dinel, prevalându-se de influenţa pe care a susţinut că o are asupra a trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti (între care Cîrstoiu Veronica), astfel încât, prin fraudarea sistemului informatic ECRIS, dosarul în care fusese trimis în judecată Staicu Marian (împreună cu două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti) să fie "dirijat" la un complet favorabil, precum şi în scopul facilitării pronunţării unei hotărâri favorabile lui Staicu Marian. "Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Cîrstoiu Veronica şi Cergan Florin", se mai arată în comunicat.