Fostul director APIA și complicii săi, cercetați sub control judiciar

Fostul director APIA și complicii săi, cercetați sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gheorghe Benu, directorul adjunct Melinda Kerekeş şi Anton Giminadis, şef serviciu, să fie cercetaţi sub control judiciar, respingând cererea procurorilor DNA de arestare preventivă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au reţinut, ieri, pe Gheorghe Benu, Melinda Kerekeş şi Anton Giminadis, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor, în dosarul de fraude cu fonduri europene, şi au cerut instanţei arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor şi a luat în cazul celor trei măsura controlului judiciar.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide definitiv dacă Gheorghe Benu, Melinda Kerekeş şi Anton Giminadis vor fi cercetaţi în continuare sub control judiciar, vor fi arestaţi preventiv sau plasaţi în arest la domiciliu.

Ne puteți urmări și pe Google News