Fostul senator Secășan va lucra, 90 de zile, la spații verzi

Fostul senator Secășan va lucra, 90 de zile, la spații verzi

Iosif Secășan, cel care și-a dat demisia din Senat în ianuarie, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității.

Fostul senator Iosif Secăşan (PNL) va munci 90 de zile pe străzile din municipiul Reșița, la curățenia parcurilor și a străzilor în, urma unei decizii a instanței.

Medic de profesie, acesta fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Timișoara, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la dare şi luare de mită.

Secășan nu s-a dat la o parte să-i aranjeze unui pădurar dosarul medical pentru a primi pensie de boală

Ne puteți urmări și pe Google News

Motivul: a cerut şefului Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin încadrarea în grad de invaliditate a unui pădurar care îi era amic.

În plus „obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă 90 de zile, la Primăria Reșița”, conform deciziei Curţii de Apel Timişoara în cazul lui Secăşan.

De asemenea, judecătorii au dispus ca fostului parlamentar să îi fie interzis dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de cinci ani.

Pedepse și pentru medic, și pentru pădurar

Pe scurt, fostul ales l-a trimis pe pădurar la medic și i-a spus să lase o mită de 200 de euro pentru a-și rezolva problema.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi medicul Sebastian Telbis, cel care a semnat decizia medicală în cazul pădurarului. El a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Și pădurarul Moza Iova a primit o pedeapsă tot de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Cei trei au fost trimiși în judecată pe 18 aprilie 2014, de către procurorii DNA.

Iosif Secăşan şi-a dat demisia din Senat pe 8 aprilie 2014, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului.

Om de bază la salubritate

Cum decizia este definitivă și executorie, Secășan este bun de pus la muncă chiar în perioada următoare. Primăria Resița tocmai a anunțat pornirea campaniei de curățenie de primăvară. Fostul senator ar urma ca în cadrul acestei campanii să: reabiliteze spațiile verzi, planteze flori, tăie arborii uscați, toaleteze arborii situați pe aliniamentul străzilor, completeze gardul viu existent, ude spațiilor verzi, reabiliteze străzile afectate în perioada iernii; monteze bănci în parcuri și să înlocuiască semnele de circulație. Dacă va fi repartizat la societatea de salubritate, fostul senator va fi implicat în curățarea platformelor punctelor de colectare a deșeurilor menajere, colectarea și transportul zilnic al gunoiului menajer.

FOTO: Primăria Resița tocmai a anunțat pornirea campaniei de curățenie de primăvară