FOTBAL EUROPEAN. Chelsea - Arsenal, 2-0. Moment ULUITOR cu Arsene Wenger și Jose Mourinho

FOTBAL EUROPEAN. Chelsea - Arsenal, 2-0. Moment ULUITOR cu Arsene Wenger și Jose Mourinho

Chelsea a câștigat, astăzi, pe teren propriu, derby-ul londonez disputat cu cei de la Arsenal, scor 2-0, iar cei doi antrenori au fost la un pas să se ia la bătaie.

Meci extrem de tensionat, astăzi, pe „Stamford Bridge”, acolo unde Chelsea a învins-o pe Arsenal, scor 2-0. Golurile „albaștrilor” au fost reușite de Hazard (27 - penalty) și Diego Costa (78), dar protagoniști au fost cei doi antrenori: Jose Mourinho și Arsene Wenger. Dușmani declarați de mai multă vreme, portughezul și francezul s-au tachinat pe tot parcursul meciului, iar la un moment dat, tehnicianul lui Arsenal s-a dus spre cel al luI Chelsea și l-a îmbrâncit, fiind nevoie de intervenția arbitrilor pentru a potoli spiritele încinse.

„Pentru mine totul e încheiat. El punea presiune pe arbitru ca să îi dea cartonaş unui jucător şi eu i-am zis să se întoarcă la banca lui. Pentru mine nu este o problemă că m-a împins. Am comis erori în fotbal, dar nu astăz”, a declarat Mourinho.

Ne puteți urmări și pe Google News