FOTOGRAFIE istorică cu 500 de membri ai unei FAMILII de chinezi

FOTOGRAFIE istorică cu 500 de membri ai unei FAMILII de chinezi

Pentru a-i aranja pe membrii unei familii de chinezi ca să încapă într-o fotografie a fost nevoie de o dronă.

Era necesară de o fotografie uriaşă pentru că familia Ren are peste 500 de membri.

Membrii clanului Ren s-au întâlnit într-un sat din estul Chinei, la 240 km sud de Shanghai, la începutul lunii februarie, pentru a sărbători începutul noului an lunar chinezesc.

Ideea de a-i strânge pe toţi şi a face o fotografie a fost a lui  Ren Tuanjie, secretarul organizaţiei locale a Partidului Comunist din satul Shishe unde a fost făcută fotografia. El a spus pentru agenţia de presă Xinhua că întâlnirea a fost organizată pentru a sărbători finalizarea arborelui genealogic al familiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cercetătorii locali au reuşit să identifice cel puţin 2.000 de membri în viaţă ai familiei extinse Ren, care apare în fotografie, a cărei istorie a putut fi stabilită până în urmă cu opt secole şi jumătate. Evenimentele din secolul XX, de la război, foamete şi mai de curând creştere economică alertă, au împrăştiat familiile chineze pe suprafeţe mari, generaţiile tinere ajungând de multe ori să plece din sate pentru a se stabili la oraş.

Pentru a se întâlni, unii membri ai clanului Ren au venit de la Beijing, Shanghai şi chiar de mai departe, din provincia Xinjiang din nord-vestul Chinei, al cărei nume se traduce prin „noua frontieră”. Alţii au luat avionul din insula Taiwan.