PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Francezii au UMILIT peste 20.000 de FEMEI. Ce au păţit, în PUBLIC, tinerele acuzate de legături cu germanii | GALERIE FOTO

Autor: | | 5 Comentarii | 4017 Vizualizari
Femeile franceze care se împrieteneau cu soldaţi nazişti în Al Doilea Război Mondial, indiferent dacă erau obligate sau o făceau din proprie iniţiativă, au fost puse la zid după eliberarea Franţei de sub ocupaţia germană.


  A fost găsit APARATUL FOTO al unui soldat MORT în Al Doilea Război Mondial. Ce fotografii a făcut înainte să moară | IMAGINI TERIBILE



 

La sfârşitul războiului, peste 20.000 de femei acuzate de colaborare cu germanii au fost umilite în public şi tunse în plină stradă, conform rarehistoricalphotos.com.

„Călăii” erau fie membri ai Rezistenţei, fie bărbaţi care au luptat pentru eliberare, vecini ai femeilor, care au ieşit în stradă după plecarea soldaţilro germani sau chiar angajaţi ai Poliţiei şi tribunalelor.

Cu toţii şi-au începlinit misiunea de umilire a femeilor în spatele uşilor închise, în închisori sau în casele femeilor pedepsite, dar şi în stradă, în faţa mulţimii. În plus, sute de oameni se adunau pentru a asista la o astfel de pedeapsă.

Au existat mai multe tipuri de acuzaţii pentru care femeile au fost umilite: politice (manifestau susţinere pentru germani sau au acţionat împotriva mişcării de rezistenţă), financiare (au obţinut avantaje profesionale sau contracte de afaceri), personale (au avut relaţii amoroase sau de amiciţie cu membrii forţelor de ocupaţie). În plus, erau umilite şi femeile care proveneau dintr-o ţară membră a Axei.

Femeia din GALERIA FOTO de mai sus, o prostituată care s-ar fi culcat cu ofiţeri germani, a fost pedepsită de civilii francezi prin tunderea părului, pentru a o face de ruşine în public. Fotografiile au fost realizate la Montelimar, în Franţa, la 29 august 1944.


  Ultima EXECUŢIE publică prin GHILOTINARE din Franţa a fost FILMATĂ! Imaginile TERIBILE care au ZGUDUIT lumea | GALERIE FOTO




Tag-uri: al doilea razboi mondial, razboi, colaborare, germani, ocupatie, rezistenta, rezistenta franceza, femei, femei tunse, public, strada, franta, francezi
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Francezii au UMILIT peste 20.000 de FEMEI. Ce au păţit, în PUBLIC, tinerele acuzate de legături cu germanii | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi