PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Europa

Franța, aruncată în haos după o serie de greve și proteste în marile orașe

Autor: | | 5 Comentarii | 1376 Vizualizari
Oamenii au ieșit în stradă, pentru a protesta față de modul nedemocratic prin care s-au adoptat schimbările la legea muncii FOTO: AGERPRES
Franța este afectată de serioase probleme, după ce muncitorii au ieșit în stradă în toată țara, din cauza nemulțumirilor legate de schimbarea legislației muncii

Grevele vor avea loc la rafinării de petrol, centrale nucleare, porturi și în transporturi. Autostrăzi, poduri și tuneluri sunt blocate, iar zborurile și serviciile de cale ferată au fost întârziate. Producția de energie nucleară a fost încetinită, iar în benzinării este penurie de combustibili.

Premierul Manuel Valls a insistat că reformele în domeniul pieței muncii, care au cauzat această dispută majoră, nu vor fi retrase, dar a sugerat că ar putea fi „modificate”.

Se apropie Euro 2016

Guvernul francez se află sub o presiune crescândă, având în vedere că țara se pregătește să fie gazda Campionatului Euro 2016, peste două săptămâni. Sindicatele au chemat oamenii la manifestații în orașele importante. Sute de muncitori au participat la demonstrații în portul Le Havre, în Normandia, blocând podul din apropiere. În estul țării, o bază a submarinelor nucleare a fost, de asemenea, blocată de angajații aflați în grevă.

Zborurile spre Paris, Nantes și Toulouse au fost întârziate și o grevă a conductorilor de tren a provocat probleme mari pentru navetiști.

Membri ai sindicatului CGT de la uzinele nucleare au căzut de acord să participe la grevă, urmând ca 16 din cele 19 centrale să fie afectate. Energia nucleară este sursa a 75% din electricitatea țării, iar operatorul RTE a redus producția cu 6% din capacitate.

Șase din cele opt rafinării de petrol din Franța au fost deja afectate de greve și baricade, la fel și porturile Marsilia și Le Havre.

Combaterea șomajului

Președintele Francois Hollande insistă, însă, că „se va face tot posibilul pentru ca cetățenii și economia să nu sufere”.

Guvernul susține că modificările vor simplifica angajarea și demiterea personalului, iar acest lucru este necesar pentru combaterea șomajului

Punctele principale:

● Săptămâna de muncă de 35 de ore rămâne, ca durată medie, dar firmele pot negocia până la maximum 46 de ore;

● Companiile au o libertate mai mare de a reduce salariile;

● Condițiile pentru demiterea angajaților se înlesnesc;

● Angajatorii au mai multă libertate în negocierea vacanțelor și a concediilor speciale (maternitate sau de căsătorie).


Tag-uri: franta, greva, proteste, muncitori, Manuel Valls, CGT, RTE, Francois Hollande
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Franța, aruncată în haos după o serie de greve și proteste în marile orașe.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii