Frați din Harghita, condamnați după ce polițistul i-a prins „în flagrant” a doua zi după ce ar fi condus o mașină în același timp

Frați din Harghita, condamnați după ce polițistul i-a prins „în flagrant” a doua zi după ce ar fi condus o mașină în același timp

Un caz greu de crezut că mai poate fi înregistrat în analele Poliției și Justiției din România a avut loc în comuna harghiteană Suseni. Joszef și Levente Ilyes acuză că au fost condamnați după ce un agent de la Postul de Poliție le-a „fabricat” un dosar penal, la „ordinul” unui cioban

Timp de trei ani de zile Jozsef Ilyes, un bărbat de 43 de ani, din comuna Suseni, județul Harghita a trăit un adevărat coșmar, în urma unui șir de nedreptăți care au culminat cu o condamnare la Curtea de Apel Târgu Mureș. Un judecător a decis, definitiv, pe 3 mai anul acesta, că atât el, cât și fratele său, Levente-Attila Ilyes, de 37 de ani, se fac vinovați de conducerea unei mașini neînmatriculate, în aceeași perioadă de timp, sub influența alcoolului. „Eu sunt șofer profesionist și am rămas, din această cauză, fără loc de muncă”, ne-a explicat Jozsef.

Răzbunarea ciobanului

Așa cum reiese din declarația lui Jozsef Ilyes și a martorilor acelui incident, în dimineața zilei de 1 mai 2013, frații Ilyes au plecat, cu familiile, la un picnic, în pădure. Cei doi au în proprietate, ca mulți alți oameni din zonă, un autoturism de teren neînmatriculat pe care îl folosesc doar pentru a merge pe drumurile forestiere, nu pe drumurile publice. Cu acea mașină au pornit la drum frații Ilyes. Locuința lor este situată la marginea satului Suseni, pe strada Bradului, un drum pietruit care, după câțiva zeci de metri, se continuă cu unul forestier. Așa cum ne-au explicat polițiști de la Rutieră, infracțiunile la regimul rutier pot fi constatate și sancționate doar pe drumurile publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Frații Ilyes și membrii familiilor s-au întors către casă, în jurul orei 18.00. Cel care s-a urcat, inițial, la volan a fost Jozsef. Pe un câmp din apropierea comunei Suseni, un cioban, Imre Bandi, a strigat la ei pe motiv că mașina i-a lovit oile. După un schimb de replici cu ciobanul, la volan s-a urcat celălalt frate, Levente. Între timp, însă, păstorul a sunat proprietarul oilor, Zsolt Nagy. Acesta, însoțit de fratele său Ervin Nagy, și de alți doi bărbați, s-au urcat într-o Dacia papuc și le-au blocat calea fraților Ilyes, pe strada Bradului. După un schimb de replici, au luat în mână niște bâte și s-au îndreptat către frații Ilyes. Pentru a scăpa, Levente a pornit mașina, a lovit Dacia papuc ca să își facă loc pe lângă ea și frații au intrat în curte. Atunci, proprietarul oilor l-a sunat pe ajutorul șefului de post, Daniel Huțanu.

Agentul a constatat flagrantul a doua zi

După incident, agentul de poliție a venit la poarta fraților Ilyes. Cu toate că nu asistase la incident, agentul le-a cerut celor doi frați să sufle în etilotest. „Fratele meu trimisese pe cineva să cumpere o ladă de bere și stăteam, cu toții în curte”, a povestit Jozsef. După alte două ore, polițistul s-a întors și le-a spus că trebuie să meargă la spital, să dea probe de sânge. Agentul Huțanu nu le-a luat nicio declarație în acea seară. Polițistul a întocmit, abia a doua zi, un proces verbal de constatatre a „infracțiunii flagrante”. Apoi, la dosarul penal a adăugat un proces verbal în care spune că s-a sesizat din oficiu, nu că ar fi fost chemat de proprietarul oilor, dar și declarațiile „părților vătămate”. Agentul a pus la dosar și rezultatele analizelor de sânge care arătau, după câteva ore de la incident și o ladă de bere consumată, că Jozsef avea o alcoolemie de 1,05 la mie iar Levente ar fi fost aproape de comă alcoolică: 1,80 la mie. În schimb, a refuzat să audieze mai mulți martori, propuși de frații Ilyes, care au asistat la incident și puteau să îl lămurească cum s-au întâmplat lucrurile.

Filmul polițistului: doi șoferi la volan

În filmul descris de agentul Huțanu reiese că Jozsef a condus mașina de teren a fratelui său până pe strada Bradului, când a fost blocat de Dacia papuc iar Levente s-a urcat, apoi, la volan, și a lovit autoturismul ciobanilor. Astfel, a reieșit că amândoi frați Ilyes au condus mașina pe un drum public, sub influența alcoolului. „Drumul public” la care face referire polițistul este, de fapt, un drumeag neasfaltat. Nici măcar noțiunea de accident nu este înregistrată în dosarul penal, ci cea de distrugere, însă frații Ilyes, în speranța că o să scape de problemă, i-au plătit ciobanului avariile provocate la Dacia papuc. Cu toate acestea, procurorul de caz de la Gheorgheni și-a însușit faptele descrise de polițist și a întocmit, după un an de zile, un dosar penal pe baza căruia frații Ilyes au fost trimiși în judecată.

Avocata, la masă cu polițistul

Jozsef spera să i se facă dreptate și a cerut, din nou, avocatei pe care o angajase, ca procurorul și, ulterior, Judecătoria Gheorgheni, să audieze și alți martori. A fost asigurat să stea liniștit, însă, într-o zi, mergând în Gheorgheni să vadă ce se mai întâmplă cu dosarul său, a văzut-o pe avocată, într- un restaurant, stând la masă chiar cu polițistul Huțanu, cel care le-a întocmit dosarul penal. Un magistrat de la Judecătoria Gheorgheni a decis să îi condamne pe frații Ilyes, pe 14 octombrie 2015. Jozsef a primit trei luni de închisoare cu suspendare, iar Levente patru luni de închisoare cu suspendare. Joszef și-a angajat alt avocat și a făcut recurs. Deși la Curtea de Apel Târgu Mureș a fost acceptat unul dintre martorii propuși, instanța a apreciat că mărturia acestuia nu este relevantă și a „bătut în cuie”, prin sentință definitivă, că doi frați au condus, în același timp, o mașină.

Plângere penală împotriva polițistului

În urma deciziei instanței din Târgu Mureș, frații Joszef și Levente Ilyes au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni împotriva agentului de poliție Daniel Huțanu, pentru abuz în serviciu. Cei doi susțin că, deși ei au fost pedepsiți pentru faptele înregistrate de polițist, împotriva lui Ervin Nagy, fiul proprietarului de oi, Zsolt Nagy, care a blocat același drum public invocat de agent nu s-a luat nicio măsură legală. Daniel Huțanu a fost transferat, între timp, de la Postul de Poliție Suseni la cel din localitatea Remetea.