Fructe românești ieftine în magazine, prin PNDR

Fructe românești ieftine în magazine, prin PNDR

În prezent, livezile autohtone de fructe acoperă, timp de trei sferturi din an, doar 35% din cererea românilor. După plantarea a 30.000 de hectare de livezi, procentul va urca la 70%

Reducerea TVA de la 24% la 9% pentru alimente și băuturi, începând cu 1 iunie, a adus ieftiniri ale multor produse. Fructele proaspete s-au ieftinit cel mai puțin dintre toate produsele alimentare, în luna iunie, comparativ cu luna mai: cu doar 3,5%. Principala cauză: producția românească acoperă, vara și toamna, la fructe precum căpșune, cireșe, vișine, piersici, pere etc. aproximativ 60% din cerere, iar pe timpul iernii doar 35% din cererea românilor, conform estimărilor cultivatorilor de fructe.

Cum iei fonduri UE

Fermierii români își pun toată speranța în noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). „Sectorul de legume, fructe, ciuperci și cartofi este cel mai avantajat în PNDR 2014- 2020. Intenționăm să înființăm 300 hectare de sere, 3.000 hectare de solarii în special pentru legumele protejate și 30.000 hectare de pomi fructiferi”, a declarat pentru EVZ, Aurel Tănase, președintele Patronatului din Industria de Conserve din Legume și Fructe. Din estimările sale, în următorii cinci ani, datorită livezilor care vor fi plantate, cererea românilor va fi acoperită în proporție de peste 70%.

Ne puteți urmări și pe Google News

În noul PNDR sunt avantajate în principal proiectele bazate pe asociere și pe integrarea etapelor într-un singur lanț care duce alimentele de pe câmp pe masa consumatorilor. Fermierii pot depune deja proiecte, finanțabile din bani europeni în proporție de 50% - 90%. Punctajul crește pentru tinerii sub 40 de ani, pentru fermierii care se asociază într-o organizație și pentru cei care fac parte dintr- un proiect integrat.

Conform reprezentanților Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), trebuie urmați următorii pași. După ce citesc Ghidului Solicitantului, cei interesați trebuie să găsească surse de bani pentru acoperirea cheltuielilor proprii. Apoi, ei vor alege submăsura în cadrul căreia vor depune proiectul.

Urmează etapa redactării și depunerii proiectului. Autoritățile vor evalua cererile de finanțare, le vor alege pe cele care întrunesc condițiile legale și vor stabili punctajul. Solicitanții selectați vor fi anunțați pentru a veni să semneze contractul de finanțare.

Anul acesta, vremea a ținut cu cultivatorii de fructe autohtoni - culturile au fost prea puțin afectate de secetă. De exemplu, la cireșe și caise, oferta acoperă cererea internă.