FRUMUSEŢEA în întuneric. Body painting fluorescent tranformat în opere de artă | GALERIE FOTO şi VIDEO

FRUMUSEŢEA în întuneric. Body painting fluorescent tranformat în opere de artă | GALERIE FOTO şi VIDEO

Un artist american, fotograf şi pictor, crează peisaje incredibile cu ajutorul vopselelor fluorescente având ca suport pentru arta sa trupul uman.

John Poppleton a inclus toate aceste lucrări în proiectul "Under Black Light", iar de curând a dezvăluie pe pagina sa Youtube cum își realizează operele, scrie The Huffington Post, citat de Agerpres. 

Din 2010, el a creat peste 30 de astfel de lucrări şi chiar dacă sunt spectaculoase, a declarat că le crează într-un timp record: între 15 minute și trei ore și jumătate. Pentru comparaţie, alţi artişti pot lucra şi peste 13 ore la un desen.

"Pictura care mi-a creat probleme până acum este cea intitulată 'Paradisul tropical al lui Emily și Kim'", a mărturisit artistul.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a explicat că a pictat pe spatele a două femei care nu încetau să se miște și să schimbe modul în care era iluminată pictura. "Nu-mi place cum a ieșit culoarea și modul în care am pictat valurile. Este probabil pictura pe care o detest cel mai mult, dar pe care soția mea o iubește cel mai mult...", a mai spus John Poppleton.

El a nominalizat şi care este pictura sa preferată: "Cascada Sandrei".