Gabriel Oprea: În actualul context de securitate România și Turcia reprezintă doi piloni geostrategici ai NATO

Gabriel Oprea: În actualul context de securitate România și Turcia reprezintă doi piloni geostrategici ai NATO

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a declarat, la întâlnirea oficială cu omologului său turc Sebahattin Ozturk, că sunt legături puternice între cele două țări, din punct de vedere economic și al securității.

„În actualul context de securitate România și Turcia reprezintă doi piloni geostrategici ai NATO. Țările noastre se află în imediata apropiere de două zone majore de criză, cu impact pentru securitatea regională și globală: bazinul Mării Negre și Orientul Mijlociu extins. Tocmai de aceea, în cadrul discuției de astăzi, am convenit asupra necesității de a ne coordona eforturile atât în plan bilateral, cât și încă o lucrare cu partenerii noștri din Bulgaria și Grecia", a spus Gabriel Oprea.

"România și Turcia au puternice legături istorice, iar în prezent în România trăiește o mare comunitate turcă. Ne unesc interese economice și de securitate, iar găsirea unor soluții viabile este în interesul cetățenilor noștri", a mai spus ministrul, potrivit B1Tv

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a primit, vineri dimineață, vizita omologului său turc Sebahattin Ozturk.

Ne puteți urmări și pe Google News

Viceprim-ministrul pentru securitate națională și ministrul turc de Interneau susínut o conferință de presă privind principalele teme abordate în cadrul întrevederii, începând cu ora 10.30.