Gabriel Oprea promite că nu rupe PMP

Gabriel Oprea promite că nu rupe PMP

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a recunoscut că s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu colegii săi din fostul UNPR care au contestat fuziunea cu PMP.

 Totuși, el a negat orice implicare în planul acestora de a stopa fuziunea cu partidul condus de Traian Băsescu. „În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aş fi implicat în organizarea, alături de foşti colegi din UNPR, a unor acţiuni politice. Aceste informaţii sunt false. Nu intenționez să revin în politică. Întâlnirile cu foștii mei colegi de partid sunt de natură personală și nu vizează revenirea mea la activitatea politică”, a scris Oprea pe Facebook.

Gabriel Oprea a participat vinerea trecută la o ședință a vechiului UNPR, unde membrii fostului partid au discutat despre soluţiile juridice de anulare a fuziunii prin absorbţie a UNPR-ului cu PMP

Ne puteți urmări și pe Google News