O nouă GAFĂ a ministrului britanic de Externe, Boris Johnson. Ce a spus despre ALIAȚII țării sale

O nouă GAFĂ a ministrului britanic de Externe, Boris Johnson. Ce a spus despre ALIAȚII țării sale

Ministrul de Externe britanic, Boris Johnson, a acuzat unul dintre aliații țării sale, Arabia Saudită, că este angajată în războaie pe care nu le poartă propriu-zis, în Orientul Mijlociu.

The Guardian a publicat imagini cu Boris Johnson care discuta cu politicieni despre „interpretarea și abuzarea religiei” în scopuri politice.

Johnson spunea că Arabia Saudită și Iranul sunt „păpușari” pentru că nu există un lider puternic în regiune.

Ministerul de Externe de la Londra a declarat însă că Arabia Saudită este un aliat al Marii Britanii, iar Londra îi susține eforturile de a-și securiza granițele.  

Ne puteți urmări și pe Google News

În înregistrarea de săptămâna trecută, Johnson spunea: „Există politicieni care interpretează religia și fac abuzuri, trag diverse sfori doar pentru a-și atinge propriile scopuri politice. Aceasta este una dintre cele mai mari probleme politice din regiune. Iar tragedia pentru mine este - și de aceea voi aveți aceste războaie în regiune, tot timpul - este faptul că nu există un lider puternic în chiar aceste țări”.

Secretarul pentru Externe a declarat într-o conferință la Roma: „Nu există un personaj suficient de important, oameni importanți, bărbați sau femei, care să dorească să discute cu altcineva din afara grupului lor, fie că sunt sunniți, fie că sunt șiiți, și să adune oamenii împreună, să scrie, din nou, o poveste națională”.

Asta lipsește, asta e tragedia, consideră Johnson, adăugând că este nevoie de un lider vizionar în regiune.

„De aceea, saudiții, iranienii, toată lumea, face ce vrea, sunt păpușari și joacă în propriile războaie pe care le creează”, a mai spus ministrul.

În opinia jurnaliștilor de la BBC, comentariile ministrului de Externe sunt ciudate și pun într-o poziție neplăcută diplomații britanici, care trebuie apoi să dea explicații legate de aceste declarații.

Înregistrarea video a fost făcută publică în timp ce premierul Theresa May se întorcea dintr-o vizită în Golf, unde a luat cina cu lideri din Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain și Oman.

The Guardian remarcă faptul că aceste comentarii încalcă o regulă veche a Ministerului de Externe, care spune că nu ne criticăm public aliații.

Robert Lacey, istoric și autor al unor cărți despre regatul saudit, a declarat că deși este de acord cu declarațiile lui Boris Johnson, se întreabă dacă ar fi trebuit aceste lucruri spuse despre un prieten.

Lacey consideră că este o gafă și că Johnson a acționat mai mult ca un jurnalist decât ca un șef al diplomației unei țări.