GÂNDUL LUI CRISTOIU. Grupul lui Mircea Geoană – Partidul bidon al PNL pentru crearea unei noi majorități, soluția imorală a lui Klaus Iohannis

GÂNDUL LUI CRISTOIU. Grupul lui Mircea Geoană – Partidul bidon al PNL pentru crearea unei noi majorități, soluția imorală a lui Klaus Iohannis

Joi seara, în direct, la finele taifasului de la Nașul tv, Robert Turcescu și-a anunțat telespectatorii să fie atenți la un eveniment care urmează să se petreacă duminică seara.

Un eveniment cu urmări spectaculoase pentru scena noastră politică – a precizat Robert Turcescu.

Dat fiind că mă grăbeam, n-am avut timp, după emisiune, să-l întreb pe Robert Turcescu la ce eveniment să fiu atent.

Duminică, spre seară, s-a anunțat înființarea Grupării România noastră, reunind, sub conducerea lui Mircea Geoană, dizidenți din PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

L-am sunat duminică seara pe Robert Turcescu pentru a-l întreba dacă acesta e evenimentul despre care spunea că trebuie să-l urmărim. Da, acesta e evenimentul - mi-a răspuns el.

Reuniunea de la Romexpo a trecut neobservată practic în condițiile în care presa e ocupată cu Spovedania Elenei Udrea.

Despre dezvăluirile Elenei Udrea se vorbește c-ar fi zguduitoare pentru România lui 2015. Da, ele ar fi fost zguduitoare, dacă la Cotroceni ar fi fost Traian Băsescu.

Forța dezvăluirilor Elenei Udrea din ultimii zece ani – unele făcute chiar în emisiuni de-ale mele – n-a constat în adevărul lor (în bătălia politică e valabilă întrebarea lui Pilat din Pont, Ce-i Adevărul?), ci în luarea lor drept dezvăluiri la ordinele lui Traian Băsescu. Ele, dezvăluirile, erau urmărite cu sufletul la gură, pentru că prefațau intervenții sau chiar decizii ale lui Traian Băsescu.

Acum însă nu numai că Traian Băsescu nu mai e președinte, dar, mai mult, am bănuiala că dezvăluirile au fost făcute fără știrea sa.

Prin urmare, după opinia mea, evenimentul de la Romexpo e cu adevăra cel care merită calificativul de zguduitor pentru România lui 2015.

Pentru că el constă în formarea Partidului bidon pentru PNL, partidul care a declanșat deja Răsturnarea Guvernului Ponta.

Liderii PNL nu-și pot îngădui să primească în PNL direct traseiști din alte partide. Aceștia se vor înscrie în Grupul lui Mircea Geoană.

Altfel spus, toți cei dispuși să plece din PSD, din UNPR; din PPDD, pentru un ciolănaș, vor fi îndrumați de Vasile Blaga să meargă la Mircea Geoană. Grupul lui Mircea Geoană va strînge pentru PNL majoritatea parlamentară necesară cuceririi puterii fără acuzația de traseism. Firește, această manevră, ca și altele, se desfășoară sub conducerea lui Klaus Iohannis, care acționează cu maximă discreție, zicînd că majoritatea a fost schimbată de partide și nu de el.

Prima verificare a Partidului bidon va avea loc la Senat, unde noua majoritate va căuta să-l dea jos pe Călin Popescu Tăriceanu și să-l pună pe Vasile Blaga.

Eu unul nu cred că PNL trebuie să ajungă la guvernare prin șmecheria Partidului bidon.

Dvs ce credeți, merită ajungerea la Guvernare a PNL, partidul lui Klaus Iohanins, prin soluția imorală a Partidului bidon?

Articol preluat de pe cristoiublog.ro